Energy Expo - Join the revolution

Samsung se bazează pe Stanley Kubrick în lupta din instanţă cu Apple

Scris de | 24 august, 2011
Samsung se bazează pe Stanley Kubrick în lupta din instanţă cu Apple

Procesul intentat de Apple împotriva tabletei Galaxy Tab 10.1 a devenit şi mai interesant după ce s-a aflat ieri că Samsung îşi pregăteşte apărarea cu o scenă dintr-un film al celebrului regizor Stanley Kubrick.

Tabletele PC nu au apărut odată cu iPad-ul. Acest lucru e indubitabil. E clar, de asemena, şi faptul că Apple a revoluţionat dispozitivul şi vrea, în consecinţă, exclusivitate pe acest segment de piaţă. Compania lui Steve Jobs vrea, de asemenea, să stopeze comercializarea de tablete rivale precum Galaxy Tab 10.1.

Samsung socoteşte acestă cerinţă ca fiind ridicolă. Mai mult, Samsung e de părere că acest concept a existat încă din 1968, anul în care a apărut în cinematografe filmul 2001 : A Space Odyssey.

Filmul-cult regizat de Stanley Kubrick – bazat pe cartea omonimă scrisă de Arthur C. Clarke – prezintă o scenă în care doi astronauţi de pe naveta spaţială Discovery One stau la masă şi navighează, în timp ce mânâncă, prin conţinutul de pe două tablete.

Această scenă dovedeşte, din punctul de vedere al companiei Samsung, că tablet Galaxy Tab 10.1 nu a furat design-ul iPad-ului şi că acuzaţiile companiei din Cupertino sunt nefondate. Vom vedea dacă juriul şi judecătorul vor fi de acord cu compania coreeană.

Etichete: , , , , ,