Tranzacţia prin care Microsoft a achiziţionat serviciul de video-calling Skype a fost încheiată ieri, informează blog-ul oficial al companiei americane. Astfel, Skype a devenit în mod oficial o divizie a companiei lui Bill Gates.
Achiziţia serviciului de video-calling Skype de către Microsoft a fost finalizată ieri, la o distanţă de aproximativ 5 luni de la momentul în care a fost anunţată. Compania lui Bill Gates a cumpărat Skype-ul cu 8.5 miliarde de dolari în luna mai a anului curent, tranzacţia fiind aprobată la scurt timp după de ambele părţi. Fostul CEO Skype, Tony Bates, va deveni astfel preşedintele diviziei Skype din cadrul Microsoft.
Steve Ballmer, CEO-ul Microsoft, a declarat într-un comunicat de presă: „Skype e un produs fenomenal şi un brand iubit de mii de milioane de oameni de pe tot teritoriul globului. Suntem foarte entuziasmaţi de faptul că vom lucra cu echipa Skype pentru a crea noi moduri prin care utilizatorii să rămână conectaţi cu familia, prietenii şi clienţi, oricând şi oriunde.”
Microsoft speră să dezvolte Skype în principala sursă de comunicare on-line pentru milioane de utilizatori.