Samsung şi Google au anunţat ieri noul terminal Galaxy Nexus, primul dispozitiv din lume cu ultima versiune a sistemului de operare Android, Ice Cream Sandwich. Pe lângă actualizarea la partea de software, Galaxy Nexus dispune şi de un design curbat şi o suită impresionantă de caracteristici.
Android 4.0, supranumit şi Ice Cream Sandwich, aduce o nouă experienţă pentru utilizatorii sistemului de operare oferit de Google. Ultima versiune a fost reconfigurată în totalitatea. Astfel, notificările, multi-tasking-ul, ecranul de lock, widget-urile şi mai tot ce ţine de interfaţă au fost îmbunătăţite.
Una dintre cele mai importante caracteristici unice pentru Ice Cream Sandwich e funcţia de „Face Recognition”, care deblochează terminalul atunci când recunoaşte faţa proprietarului, opţiune ce elimină nevoia unui cod de deblocare. Suportul NFC nu a fost trecut cu vederea. Astfel, Android beneficiază acum de funcţia “Beam”, care transferă conţinut de pe două telefoane mobile prin tehnologia NFC. Reţeaua de socializare Google + e integrată acum în sistemul de operare, ceea ce facilizează folosirea unor opţiuni precum Hangouts sau Messenger.
Galaxy Nexus e primul smartphone din lume care dispune de un ecran de 4.65 inchi Super AMOLED HD, la o rezoluţie incredibilă de 1280X720, ceea ce rezultă într-o redare excelentă a textului, pozelor şi conţinutului video din dispozitiv.
Mai mult, terminalul are un design curbat, fără butoane şi subţire. Alte caracteristici ce merită menţionate sunt procesor dual-core de 1.2 GHz, camera de 5 megapixeli, capabilă de înregistrare la 1080p şi o listă impresionantă de programme Google, precum Gmail, Google Maps, Google Earth, Youtube şi altele.
Samsung Galaxy Nexus va fi disponibil pe piaţa europeană începând din luna noiembrie a acestui an.