Game of Thrones (Urzeala tronurilor) revine la HBO cu sezonul 2

Scris de | 2 aprilie, 2012
Game of Thrones (Urzeala tronurilor) revine la HBO cu sezonul 2

Game of Thrones revine azi si pentru fanii din Romania, sezonul 2 urmând să debuteze la HBO de la ora 22:05.

Serialul original HBO, inspirat de romanele fantasy ale lui R.R. Martin, a reuşit să atingă rating-uri excelente în SUA şi Marea Britanie, ultimele episoade din primul sezon depăşind 3 milioane de telespectatori.

Primul sezon Game of Thrones s-a dovedit un succes şi în rândul criticilor, serialul având un scor de 79 din 100 pe Metacritic, scor datorat atât scenariului matur cât şi actorilor cum ar fi Peter Dinklage (Tyrion Lannister) sau Sean Bean (Ned Stark).

Primul episod al noului sezon, intitulat The North Remembers, a avut premiera ieri, 1 aprilie, în SUA, iar azi HBO îl va pune la dispoziţie telespectatorilor din România.

Dacă vrei să te pui la curent cu acţiunea din primul sezon şi să reintri în spiritul Game of Thrones poţi urmări un episod special lung de 20 de minute, disponibil pe canalul de YouTube dedicat serialului, care prezintă principalele personaje şi conflicte din Westeros.

 

Etichete: , , , , , ,