Samsung Galaxy S III sosește cu un ecran de 4.8 inchi și control vocal S Voice

⇣ Sari la articol

Samsung Galaxy S III a fost prezentat oficial în această seară, iar după luni de zile de zvonuri avem în sfârșit o imagine clară. E greu să descrii noul Galaxy ca pe un model revoluționar, însă caracteristicile sale sunt fără îndoială impresionante – ecran HD Super AMOLED de 4.8 inchi, cu rezoulție 720p, procesor quad core Exynos 4212 la 1.4 GHz, până la 64 GB memorie internă și o cameră ultra rapidă, de 8 megapixeli. Camera lui Galaxy S III se mândrește cu zero lag la declanșare, precum și cu un mod burst ce captează 20 de cadre automat. O a doua cameră de 1.9 megapixeli este la rândul ei capabilă să îți scaneze privirea și să adapteze apoi luminozitatea ecranului.

Dincolo de echiparea hardware Galaxy S 3 introduce o serie de funcții extrem de interesante, cum ar fi S Voice, un sistem de control vocal comparabil cu Siri de pe iPhone sau Direct Call, o funcție care atunci când scrii un mesaj însă te hotărăști totuși să suni contactul respectiv formează automat numărul atunci când duci telefonul la ureche. Lista cuprinde numeroase alte astfel de funcții care au ca scop îmbunătățirea experienței utilizatorului. Cu Pop up play spre exemplu poți rula un video pe o parte a ecranului în timp ce te ocupi ce alte sarcini, cum ar fi verificarea emailului.

Noul Galaxy S oferă și funcții extrem de avansate de sharing și conectivitate, ce includ Wi-Fi Channel Bonding, AllShare Cast, ce permite conectarea wireless la TV sau S Beam, ce asigură sharing-ul de fișiere mari prin simpla atingere a două dispozitive.

În ciuda ecranului generos Galaxy S3 are dimensiuni relativ compacte, de 136.6 x 70.6 x 8.6 mm, greutate 133 grame, iar bateria are capacitatea de 2100 mAh. Carcasa fluidă, creată pentru a maximiza confortul este disponibilă inițial în nuanțele Pebble Blue și Marble White.

Samsung Galaxy S III va fi disponibil în Europa, asta însemnând cel mai probabil și Romania, de la finalul lunii mai.