O solutie business-class scalabila de la D-Link

Scris de | 30 mai, 2012
O solutie business-class scalabila de la D-Link

D-Link, expert în soluții de rețelistică destinate mediilor profesionale, își extinde gama de produse WLAN cu trei noi dispozitive business-class ce pot fi implementate în cadrul IMM-urilor, în mediile de birouri și campusuri. Piesa centrală a acestui trio este Controller-ul Wireless DWC-1000, un dispozitiv scalabil de management ce poate administra, monitoriza și optimiza automat performanța wireless a access point-urilor de interior precum noile modele DWL-3600AP și DWL-6600AP.

DWC-1000 suportă toate standardele 802.11n în benzile de frecvență de 2,4 și 5 GHz. Cu noul  D-Link License Management System (DLMS), dispozitivul este scalabil până la 24 AP-uri. Actualizarea licenței funcționale VPN permite ca DWC-1000 să asigure funcționalități VPN, router și firewall.

Noile access point-uri DWL-3600AP și DWL-6600AP asigură o viteză de transfer de până la 300 Mbit/s în frecvența 2,4 GHz, cel din urmă (DWL- 6600AP) funcționând și în banda de 5 GHz. Ambele pot funcționa flexibil ca și AP de tip standalone sau împreună cu DWC-1000 ca un sistem cu management centralizat și, ca atare, sunt permanent scalabile. Toate aceste trei noi modele sunt disponibile în România.

Controller-ul Wireless DWC-1000 – Caracteristici principale

  • D-Link License Management System (DLMS)
  • Rogue Access Points (APs) Detection & Classification
  • Wireless Instruction Detection System (WIDS)
  • WEP, WPA Personal/Enterprise, WPA2 Personal/Enterprise
  • Firewall Policy2
  • IPSec/PPTP/L2TP/SSL VPN2
  • Web Content Filtering2
  • 802.1X User Authentication

Access Point-urile DWL-3600AP și DWL-6600AP– Caracteristici principale

  • Conectivitate 802.11n
  • Funcțiune de Dual Band simultan (DWL-6600AP)
  • 1 Port Gigabit Ethernet cu PoE
  • AP Clustering
  • Suport VLAN/SSID
  • WMM™ (Wireless Multi Media)

Management Centralizat cu Controller-ul Wireless DWC-1000

Wireless Controller-ul DWC-1000 permite un management centralizat al AP-urilor conectate dintr-o singură locație din cadrul companiei. Dispozitivul are patru porturi gigabit Ethernet, două porturi gigabit opționale, două porturi USB 2.0 și un port consolă RJ-45. Imprimantele și serviciile de fișiere pot fi partajate prin intermediul porturilor USB – ideale pentru filiale ale companiilor cu infrastructură limitată de rețea. DWC-1000 localizează AP-urile disponibile în reţeaua WLAN, le organizează și optimizează în mod automat. Acesta este, de asemenea, echipat cu capabilităţi de reţea de auto-vindecare, care menține întreaga rețea într-o stare optimizată: în cazul unui AP defect ce creează o zonă de semnal slab sau lipsă, se compensează automat prin creșterea puterii AP-urilor apropiate.

DLMS – D-Link License Management System cu actualizări flexibile

Controller-ul Wireless DWC-1000 este primul echipament care se poate livra cu D-Link License Management System (DLMS): DLMS se bazează pe modelul D-Link Assist și standardizează pentru clienți procedura de activare a cheilor de licențiere software sau extinderea funcționalității produselor prin upgrade-uri viitoare. Înregistrarea și managementul produselor și activarea licențelor sunt realizate central, prin intermediul portalului D-Link Self Service Portal. Un upgrade pentru licență AP și upgrade pentru licență VPN sunt disponibile pentru DWC-1000: upgrade-ul pentru licența AP crește numărul de AP-uri ce pot fi administrate de la șase până la maximum 24 AP-uri, în pas de 6 AP-uri per licență. Upgrade-ul pentru licență VPN extinde funcționalitatea DWC-1000 prin intermediul porturilor duale, asigurând funcțiuni de router VPN și firewall cu redundanță suplimentară, cum ar fi link failover și load balancing. La nivelul maxim de upgrade, sistemul gestionează un cluster de 4 DWC-1000 ce poate susține până la maximum 96 Access Point-uri.

Funcțiuni Avansate de securitate wireless

DWC-1000 oferă și securitate extinsă, mulțumită Wireless Intrusion Detection & Prevention System (WIDS) integrat ce detectează rogue access points si rogue clients din rețea și blochează potențialele amenințări ori accesul neautorizat. Caracteristica de Captive Portal îi permite să blocheze clienții wireless la accesarea rețelei înainte de a fi verificați cu rigurozitate.

Access Point-urile Wireless N DWL-3600AP și DWL-6600AP

Noile Access Point-uri Wireless N D-Link DWL-3600AP și DWL-6600AP utilizează 2×2 antene MIMO pentru a obține o putere mare de transmisie și o acoperire wireless optimă în permanență. Ambele AP-uri integrează load balancing pentru optimizarea volumului mare de trafic. Dispozitivele prezintă două moduri de operare: ca și AP-uri de tip standalone pentru retele mici ce pot, opțional, forma un cluster. Odată ce administratorul configurează unul dintre AP-uri, aceleași setări pot fi aplicate apoi pentru toate celelalte AP-uri. Cel mult 16 AP-uri pot fi folosite pentru a forma un cluster. Cealaltă opțiune este implementarea lor în conjuncție cu DWC-1000 Wireless Controller. În această configurare, DWC-1000 asigură că fiecare DWL-3600AP sau DWL-6600AP administrat este permanent optimizat în ceea ce privește selectarea canalului și puterea transmisiei.

Ambele Access Point-uri suportă cele mai recente standarde de securitate Wi-Fi cu ar fi WPA, WPA2 Personal/Enterprise cu RADIUS Support și 802.1X. Suportul Multi SSID cu segmentare VLAN asigură că rețeaua internă și cea pentru vizitatori sunt menținute strict separate, în timp ce caracteristicile integrate Wireless Multi Media Quality of Service garantează că acei clienți care rulează aplicații audio, video sau voce au prioritate.

Disponibilitate și prețuri

Wireless Controller-ul DWC-1000 și Access Point-urile DWL-3600AP și DWL-6600AP sunt disponibile în România și pot fi comandate la distribuitorii D-Link: Asesoft Distribution, ElkoTech România, Lasting System și SCOP Computers. Prețurile recomandate sunt : 3.500 lei pentru DWC-1000, 1.400 lei pentru DWL-3600AP și 2.000 lei pentru DWL-6600AP (prețuri recomandate de retail, exclusiv TVA). Licența pentru AP, pentru 6 Access Point-uri (DWC-1000-AP6-LIC) costă 1.400 lei. Licența pentru VPN (DWC-1000-VPN-LIC) costă 1.100 lei.