BlackBerry Z10: 30 de secunde în care poți urmări ce nu poate face noul smartphone (video)

Scris de | 4 februarie, 2013
BlackBerry Z10: 30 de secunde în care poți urmări ce nu poate face noul smartphone (video)

blackberry super bowlBlackBerry și-a promovat noul vârf de lance, Z10, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente sportive de pe glob, Super Bowl.

În loc să se axeze pe funcțiile noului sistem de operare BlackBerry 10 sau pe designul proaspăt al lui Z10, producătorii au decis să înghesuie în cele circa 30 de secunde ale reclamei o serie de lucruri pe care nu le poți face cu ajutorul telefonului. Din păcate Z10 nu are o aplicație care transformă camioanele scăpate de sub control în valuri de rățuște sau o funcție care să-ți permită să dispari într-un nor colorat de praf.

Sperăm ca reclama să-și atingă scopul, deoarece potrivit celor de la Wall Street Journal pentru a cumpăra un spațiu publicitar de circa 30 de secunde în cadrul Super Bowl o companie trebuie să scoată din buzunar în acest an nu mai puțin de 3.8 milioane de dolari. Există însă și giganți, precum Samsung, a căror reclamă cu Seth Rogen și Paul Rudd durează nu mai puțin de 120 secunde și un preț estimat de peste 15 milioane de dolari.

Spotul celor de la BlackBerry mai jos:

Etichete: , , , , ,