Ziua Sigurantei pe Internet, sarbatorita de Cosmote

Scris de | 5 februarie, 2013
Ziua Sigurantei pe Internet, sarbatorita de Cosmote

ziua sigPeste 70% dintre copii din România utilizează Internetul zilnic, conform studiului EU Kids Online, iar acest timp petrecut online vine şi cu o serie de riscuri, deloc neglijabile. Dincolo de pericolul direct venit din partea unor străini utilizarea intensivă a Internetului conduce la lipsa somnului, malnutriţie şi neglijare a educaţiei, potrivit experţilor. Cercetătorii consideră că, pe măsură ce copiii cresc, tot acest timp ar putea fi dedicat dezvoltării competenţelor digitale şi utilizării constructive a mediului online.

COSMOTE România continuă să se implice în promovarea unui Internet sigur pentru copii şi adolescenţi prin parteneriatul cu nodul din România al reţelei europene de hotline-uri INHOPE. Astfel, pentru Ziua Siguranţei pe Internet de anul acesta, compania a sponsorizat evenimentul din România inclusiv prin premierea celor 6 echipe participante şi a profesorilor, pentru proiectele înscrise în competiţia care a început pe 15 octombrie 2012. Ceremonia de premiere a avut loc astăzi, iar COSMOTE România a oferit ca premii MP3 playere, sisteme de navigare, camere foto şi pachete preplătite Nokia şi Samsung. De asemenea, o campanie de comunicare extinsă va fi realizată prin intermediul unei pagini Facebook dedicate, o secţiune cu informaţii despre un Internet sigur pe www.cosmote.ro/csr, prin distribuirea de flyere pentru Siguranţa pe Internet în magazinele COSMOTE şi Germanos, în şcoli şi prin evenimente corporate, cu scopul de a învăţa copiii şi părinţii cum să utilizeze Internetul şi telefonia mobilă în siguranţă. În plus, compania va implementa şi o campanie în presa scrisă.

„Copiii de astăzi, experţi în tehnologie, sunt utilizatorii maturi de mâine. În calitatea sa de jucător activ într-un peisaj dominat de consumul de conţinut online, COSMOTE România şi-a asumat responsabilitatea de a încuraja un comportament sănătos atunci când vine vorba despre navigarea copiilor pe Internet. Angajamentul faţă de această zonă este confirmat prin parteneriatul pe termen lung pe care îl avem cu Sigur.info şi care îşi propune consolidarea eforturilor noastre, cu scopul de a sublinia necesitatea educaţiei şi a prevenirii în această privinţă”, declară Ruxandra Vodă,Corporate Affairs Senior Manager, COSMOTE România.

Ziua Siguranţei pe Internet promovează utilizarea sigură şi responsabilă a Internetului şi a telefoanelor mobile, în special de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea publicului ţintă cu privire la pericolele navigării online fără supraveghere.

Etichete: , , ,