Energy Expo - Join the revolution

Două echipe din România, câștigătoare la competiția globală Intel RealSense App Challenge

"Drill Sergeant Simulator" și "MoodFlux" sunt proiectele românești câștigătoare a 10.000 de dolari fiecare, la competiția internațională Intel RealSense App Challenge.

Scris de | 12 mai, 2015
Două echipe din România, câștigătoare la competiția globală  Intel  RealSense App Challenge

România are două proiecte câștigătoare la Intel RealSense App Challenge, competiție mondială din domeniul computingului perceptual, menită să schimbe modul în care oamenii și computerele interacționează. Cele două proiecte românești câștigătoare sunt „Drill Sergeant Simulator”, aplicație prin care utilizatorul are posibilitatea să antreneze soldații virtuali din subordine prin interacțiune naturală, și „MoodFlux”, un player audio prin care poate fi controlat playlistul cu ajutorul gesturilor mâinii. Ambele echipe au obținut locul doi și premii în valoare de 10.000 de dolari fiecare.

Echipa MoodFlux si Bogdan Georgescu, Intel„Drill Sergeant Simulator”, dezvoltat de către Silviu-Tudor Șerban și Andrei Nistor, este un joc imersiv în cadrul căruia utilizatorii au posibilitatea să antreneze soldații din subordine prin intermediul gesturilor mâinii sau comenzilor vocale.
„MoodFlux” este o aplicație cu ajutorul căreia utilizatorii pot schimba muzica dintr-un playlist în funcție de starea de spirit. Proiectul a fost dezvoltat de cinci tineri din Cluj.

Echipa Badrobot si Bogdan Georgescu, Intel„Suntem foarte mândri de premiile echipelor românești obținute la Intel RealSense App Challenge, care confirmă din nou valoarea tinerelor talente software din țara noastră și importanța pregătirii lor tehnice, în contextul global. Intel România i-a premiat pe toți cei șapte câștigători cu câte o tabletă super performantă, cu procesor Intel. Le dorim mult succes pe viitor”, a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România și Bulgaria.
Anunțată anul trecut la Computex Taiwan de președintele Intel, Renee James, Intel RealSense App Challenge a pus în concurs premii totale în valoare de 1 milion de dolari. Concursul a fost structurat pe cinci categorii: Gaming & play; Aplicații de tip edutainment; Interacțiune naturală; Colaborare/creație; Open innovation. 7.000 de proiecte au fost înscrise în competiția globală, din 37 de țări. Din Europa, alături de România au mai câștigat doar echipe din Germania, Marea Britanie și Ucraina.
Cu ajutorul camerei 3D Intel RealSense, participanții la Intel RealSense App Challenge au dezvoltat aplicații pentru recunoaștere facială, urmărirea mâinii și a degetului, recunoaștere verbală, realitate augmentată.
Mai multe informații despre competiția mondială, Intel RealSense App Challenge puteți citi aici.

Etichete: , , , ,