Orange 4G+ vine cu viteze de până la 375 Mbps

Orange le oferă clienților posibilitatea de a experimenta viteze de internet mobil de până la 375 Mbps, prin rețeaua sa 4G+. Noile viteze 4G+ sunt accesibile prin terminalele Samsung Galaxy S7 și Samsung Galaxy S7 edge şi pot fi testate de clienţi în patru Orange shop-uri din București, Cluj-Napoca și Iași.Orange marchează astfel încă o evoluţie în direcția inovației și demonstrează capacitatea rețelei sale 4G. Rețeaua 4G+ a Orange România, care a fost de asemenea o premieră la nivel național în momentul lansării, acum 2 ani, este prezentă în 13 orașe din țară, unde oferă viteze de până la 300 Mbps.

În cadrul sesiunii de demonstrații deschise astăzi, Orange își mărește vitezele 4G+ de la 300 până la 375 Mbps în magazinele menționate, folosind capabilitățile sporite ale rețelei obținute în urma procesului continuu de extindere şi modernizare, precum şi prin utilizarea optimă a spectrului radio achiziționat în urma licitaţiei din 2012. Acesta îi permite să îmbine 3 benzi de frecvență prin tehnologia LTE Advanced – Triple Carrier Aggregation (3CA) – față de 2 benzi de frecvență utilizate pentru a oferi până acum viteze de până la 300 Mbps.

Rețeaua Orange 4G+ este prezentă în orașele Arad, Brașov, București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu și Timișoara.