Febra aurului – analiză Bitcoin

Goana după aur ia din nou amploare. Dar de această data nu este vorba despre metalul prețios din Yukon, ci despre o versiune mai modernă a banilor: Bitcoin.

Scris de | 23 ianuarie, 2018
Febra aurului – analiză Bitcoin

În timp ce cursul aurului stagnează de ceva timp la un nivel de circa 1.200 euro, valoarea monedei virtuale a explodat: în luna mai, un Bitcoin valora peste 2.500 euro, iar în decurs de un an, valoarea a crescut de 10 ori, depășind pragul de 10.000 de euro. În 2011, un Bitcoin valora aproximativ zece dolari. Deci ar trebui să ne alăturăm trendului și să transformăm în monede virtuale, economiile în euro „reali“, câștigați cu trudă? 

Monedă virtuală cu riscuri

Cursul de schimb al Bitcoin este extrem de volatil, acesta nu merge într-o singură direcție. De la data în care a atins valoarea maximă, în decurs de 14 zile, Bitcoin a pierdut zece procente din valoare. Per ansamblu, Bitcoin este o investiție foarte riscantă și se recomandă doar persoanelor cu nervi buni, care nu se tem de pierderi mai mari. Criptomonedele încă nu constituie o modalitate oficială de plată și au dezavantajul că băncile și marea majoritate a magazinelor nu le acceptă. Cei care doresc să vândă Bitcoin, trebuie să găsească un cumpărător. Acest lucru poate fi dificil până la imposibil, mai ales în cazul căderii cursului.

Ce este Bitcoin?

Bitcoin și alte criptomonede, precum Ethereum, Litecoin, Zcash sau Ripple sunt toate monede descentralizate și nu sunt emise de către o bancă, ca de exemplu euro sau dolarul. Bitcoin, care conform legendei a fost dezvoltat în 2009 de către un japonez pe nume Nakamoto, a fost prima monedă digitală, între timp sunt disponibile aproape 900, dintre care unele au nume destul de exotice precum Fuzzballs, Wild Beast Block sau chiar și 1337. O privire de ansamblu asupra tuturor monedelor, precum și asupra volumului de tranzacționare poate fi urmărit pe pagina coinmarketcap.com. Monedele, la fel ca și acțiunile, sunt tranzacționate pe diverse piețe online. Cu toate acestea, tranzacția reală are loc direct între cumpărător și vânzător, complet anonimi, prin intermediul unei rețele peer-to-peer, iar tranzacția este monitorizată și autorizată prin rețea. Pentru aceasta, ambele părți trebuie să configureze un așa-numit Wallet – un portofel electronic. În urma unei tranzacții, moneda virtuală nu se mai găsește în portofelul electronic al vânzătorului, ci în cel al cumpărătorului. De fapt, nu există fizic un Bitcoin în portofelul cibernetic, ci doar dovada digitală a proprietății precum și o cheie privată. Aceasta din urmă este cunoscută doar de către proprietarul portofelului și este necesară pentru transferul de Bitcoin din propriul Wallet către un alt destinatar. De reținut: totul se realizează complet anonim. Pe lângă Wallet există și așa-numitul blockchain, un sistem public de rezervare, în care este stocată fiecare tranzacție. Prin urmare, există și o cheie publică la fel ca cea privată. Cu ajutorul acestei chei, oricine poate înțelege matematic fiecare tranzacție cu Bitcoin în orice moment și astfel poate determina, dacă o tranzacție a fost executată în mod legitim utilizând cheia privată corectă. Astfel se exclude abuzul sau furtul de Bitcoin.

Ce poți face cu Bitcoin?

În primul rând, Bitcoin nu este o monedă oficială, care să fie acceptată ca mijloc de plată, de exemplu companiile care acceptă Bitcoin ca metodă de plată sunt încă puține, pot fi numărate pe degete, printre acestea se numără F64, PCGarage sau Vola.ro. Bitcoin are și o latură întunecată, se pot face și afaceri ilegale pe Darknet, de aici și unul dintre motivele reputației dubioase. Plata cu moneda cibernetică este ideală pentru așa ceva, tranzacția fiind anonimă. Dar așa cum am menționat mai sus, o monedă cibernetică poate fi privită și ca o investiție financiară. Spre deosebire de tranzacțiile cu acțiuni, cele cu monedă cibernetică sunt lipsite de taxe și impozite, deoarece fiscul nu are acces. Pentru bănci, Bitcoin este un ghimpe în coastă. În cele din urmă, plățile sunt procesate complet gratuit, taxele precum cele percepute de bănci, nu există la Bitcoin. Nici cursuri de cumpărare și vânzare cu marje pentru casele de schimb nu există. În cazul în care cumperi un aparat foto nou, de oriunde din lume, la valoarea de 0,5 Bitcoin, acesta este prețul final plătit. În plus, o plată efectuată cu Bitcoin se realizează în aproximativ 10 minute – indiferent de locul în care are loc transferul. 

Căutare de aur în secolul 21

Aurul și Bitcoin au mai multe în comun decât am crede. Dacă pe vremuri trebuia să investești într-o călătorie în California sau Alaska, un cort și o sumedenie de unelte, căutătorul de aur modern are nevoie de un hardware puternic, pentru a rezolva probleme de calcul (pentru a mina în acest mod aurul virtual). În acest scop se utilizează anumite programe, iar calculatorul utilizat pune la dispoziția rețelei Bitcoin, putere de calcul pentru gestionarea tranzacțiilor. În schimb, utilizatorul este recompensat în Bitcoin. Unități noi ale criptomonedei sunt generate treptat prin așa-numitul proces de mining (ro: „minat“), explică Wikipedia. Participanții Bitcoin, pot contribui la producție prin utilizarea puterii de calcul. Toți participanții concurează pentru o sumă, care este alocată unui participant la fiecare zece minute, precum și achiziționarea comisioanelor de tranzacție. Rezultatul calculului elaborat servește la confirmarea plăților externe și asigură funcționarea rețelei Bitcoin. Suma maximă de bani este stabilită de protocolul de rețea la 21 milioane de unități și nu poate fi influențată  de participanții individuali. Cu un PC uzual, minatul Bitcoin nu este profitabil.

În prezent sunt necesare ferme de calculatoare, ca cele puse la dispoziție de firmele de minat, cum ar fi compania Genesis Mining cu sediul în Islanda. Te poți înscrie contracost și poți lăsa calculatoarele să lucreze pentru tine. Cu cât îți asiguri o performanță mai mare, cu atât sunt mai mari șansele. Dar acest lucru este scump: costurile anuale sunt de câteva sute până la câteva mii de dolari, când lași firme de minat (mining) să lucreze pentru tine și eventual poți obține un câștig în cele din urmă. La fel ca și în cazul căutării de aur adevărat, câștigul nu este garantat, deoarece pe termen lung minatul necesită o putere de calcul tot mai mare și consumă multă energie electrică. În același timp, dificultatea sarcinilor de rezolvat crește o dată cu puterea de calcul utilizată. În cele din urmă, exploatarea criptomonedelor este destul de comparabilă cu cea a jocurilor de noroc. Gradul de dificultate crescător a fost proiectat intenționat în acest fel, deoarece având în vedere viteza razantă cu care se îmbunătățește performanța hardware-ului, căutarea Bitcoin s-ar fi accelerat constant. Rezultatul ar fi fost un fel de inflație.Ca alternativă la Bitcoin pentru căutătorii privați de aur, a luat naștere criptomoneda Ethereum. În acest moment, minatul este chiar mai ușor: încă mai este  suficient un calculator cu două plăci grafice Radeon RX-470/480 sau RX-570/580, pentru a câștiga lunar o sumă în euro formată din trei cifre. Prospectorul trebuie mai întâi să achiziționeze un PC și trebuie să suporte cheltuielile cu energia electrică generată de funcționarea non-stop a acestuia. În cele din urmă, câștigul final depinde de cursul Ethereum, a cărui valoare poate să cadă în orice moment ceea ce duce la pierderea profitului. Cu toate acestea, în prezent minatul privat Ethereum este foarte popular și plăcile grafice menționate nu prea mai sunt disponibile în comerț.Platforme de tranzacționare

Minatul este scump și riscant. De ce să nu schimbăm câțiva euro în Bitcoin sau Ethereum și să câștigăm din cursul de schimb, dacă moneda continuă să crească atât de razant? Primul pas este instalarea unui Wallet, care acționează ca un client și permite accesul la rețeaua Bitcoin. Pe pagina de internet bitcoin.org/en/choose- your-wallet găsești o comparație a mai multor portofele, iar majoritatea sunt disponibile gratuit. Dacă dorești să convertești euro în Bitcoin, o poți face de exemplu pe buy.bitcoin.com. Aici vei găsi, la fel ca și pe Ebay, diverse oferte. În același timp, poți renunța la cererile de cumpărare și poți specifica un preț de cumpărare. Dacă găsești oferta potrivită, aceasta este gestionată prin intermediul platformei de tranzacționare. Plata se poate face direct din contul curent, Bitcoinii achiziționați ajung în portofel sub forma unei dovezi digitale de proprietate. De acolo, pot fi transferați mai departe sau se pot utiliza pentru achiziții pe site-uri, precum cele menționate mai sus.

Acest articol a fost publicat în revista connect nr. 144, winter edition 2017.

 

Etichete: