Una dintre deciziile constante ale Samsung în ultimii ani este alegerea de a comercializa două tipuri de flagship-uri în funcție de piețele pe care acestea sunt vândute. Dacă pentru majoritatea planetei Samsung S21 Ultra vine echipat cu Exynos 2100 ca și procesor, în China și SUA terminalele sunt vândute cu Qualcomm Snapdragon 888 „sub capotă”.
Ca și noi de altfel, probabil toată lumea se întreabă dacă este vreo diferență reală între cele două echipări ale Samsung S21 Ultra. Cei de la GSM Arena au trecut la treabă și au comparat versiunile în teste benchmark pentru a vedea exact care sunt scorurile scoase de terminalele în cauză. Cum era de așteptat, Samsung a făcut o treabă excelentă, iar diferențele sunt aproape insesizabile.
În testul GeekBench 5, atunci când vine vorba de performanța multi-core sesizăm singura diferență ceva mai notabilă, scorul fiind de 3518 la 3244 în favoarea lui Exynos 2100, însă în condiții reale de utilizare acest fapt nu are nici un fel de impact. Diferența se datorează faptului că nucleele Cortex-A78 de pe Exynos beneficiază de o frecvență mai mare cu 400 de MHz față de cele care echipează Snapdragon 888.
Atunci când vorbim despre performanța single-core, însă, lucrurile se schimbă. În același test GeekBench 5 cele două telefoane au ieșit aproape la egalitate, scorul fiind de 1109 la 1107 în favoarea lui Snapdragon. Pentru o diferență de ordinul a două sau trei puncte putem spune că cele două procesoare sunt identice în performanță.
De altfel, acest lucru a fost observat și la restul testelor efectuate de publicația menționată, precum AnTuTu, GFX sau 3DMark, acolo unde diferențele au fost infime spre insesizabile. În plus, au existat benchmark-uri în care cele două CPU-uri au ieșit la egalitate perfectă, fapt care vorbește de la sine despre optimizarea excelentă a variantelor.