BenQ lansează un nou monitor curbat din gama Mobiuz, modelul EX3415R, realizat pentru pasionații simulatoarelor de curse. Noul monitor oferă o diagonală de 34 de inci cu o curbură a ecranului de 1900R, format 21:9 și rezoluție 3440 x 1400 pixeli.
Cu o rată de refresh ridicată de 144Hz, Mobiuz EX3415R oferă și numeroase caracteristici, precum timpul de răspuns de doar 1ms, funcția Black eQualizer sau Colour Vibrance. Monitorul oferă şi AMD FreeSync Premium, în timp ce modul HDRi optimizează culorile și contrastul pentru o imagine mai bună.
Sunetul este asigurat de treVolo, iar sistemul audio 2.1 format din două difuzoare de 2W și un subwoofer de 5W oferă cinci moduri diferite în funcție de jocul practicat.
Mobiuz EX3415R vine echipat cu un buton ce activează pe ecran funcţia de split screen. Astfel, utilizatorii pot folosi o zonă a ecranului pentru extra activități, precum vizualizarea comentariilor de pe Twitch, urmărirea unui video pe Youtube sau vizualizarea comentariilor din timpul unui stream. Telecomanda inclusă oferă îți oferă posibilitatea de a comuta cu ușurință între diferite scenarii de imagine, a regla sunetul sau modurile de joc.
Monitorul se poate înălța, înclina sau roti, pentru a-ți oferi o poziţie confortabilă la birou. În acelaşi timp, destinaţia sa pentru gaming în jocuri de racing îl face să fie compatibil și cu sistemele profesionale de SimRacing.
Pe lângă reglajele fizice, Mobiuz EX3415R oferă şi funcții software, una dintre acestea fiind tehnologia BenQ EyeCare. Aceasta protejează ochii și previne oboseala chiar și în timpul sesiunilor lungi de gaming. TÜV Rheinland a certificat monitorul drept flicker-free, iar Low Blue Light are rolul de a îmbunătăți experiența vizuală. În fine, funcția BenQ Brightness Intelligence Plus reglează automat luminozitatea ecranului în funcție de lumina ambientală.