Cum a reușit compania românească Allview să aibă o cifră de afaceri în 2020 de aproape cinci ori mai mare decât în anul precedent

Scris de | 31 martie, 2021
Cum a reușit compania românească Allview să aibă o cifră de afaceri în 2020 de aproape cinci ori mai mare decât în anul precedent

Allview a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de peste 82,75 milioane de euro (404,61 milioane de lei), cea mai mare din istoria de 19 de ani a companiei. Profitul net s-a situat la 4,88 milioane de euro (23,86 milioane de lei), după un an de creștere a vânzărilor pentru echipamentele electronice, dar în care Allview a valorificat și alte oportunități comerciale apărute în relația cu China, pe fondul pandemiei de COVID-19.

Din totalul profitului net, producția de electronice a companiei (telefoane mobile inteligente, televizoare, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi) a reprezentat 1,4 milioane de euro (7,04 milioane de lei), în creștere de aproape 4 ori față de profitul înregistrat de producția de electronice (1,84 milioane de lei) în 2019.

2020, un an bun pentru Allview

De altfel, este de notat faptul că Allview a reușit să crească de aproape cinci ori cifra totală de afaceri de pe anul 2019, întrecând astfel orice fel de așteptare, mai ales prin prisma unui an dificil, care a fost destul de greu pentru majoritatea industriilor.

Astfel, conform Termene.ro, de la o cifră de afaceri de 17.7 milioane de euro anul trecut, compania din Brașov a înregistrat una de 82,75 milioane de euro în 2020, un record all-time pentru aceasta. Ba mai mult, cifra de afaceri din acest an este chiar mai mare decât cele care erau înregistrate în perioada 2014-2016, atunci când Allview se afla la apogeu, producând unele dintre cele mai bine vândute modele de telefoane de pe piața din România.

După niște nai mai puțini faști, compania dă semne serioase de revenire, și pe fondul unor mișcări foarte insiprate din perioada lockdown-ului, dar și prin prisma faptului că a crescut foarte mult pe segmentul de televizoare, acolo unde a ajuns să dețină o cotă de piață de 4%, una importantă, mai ales când ne gândim că pe această piață joacă companii extrem de importante la nivel global, precum Sony, LG sau Samsung.

Creștere constantă

Sporirea semnificativă a profitabilității pentru producția de electronice survine unei creșteri constante a cifrei de afaceri din activitatea de bază, cu 20% față de 2019, respectiv 36% față de 2018. Allview a înregistrat creșteri de vânzări pentru întreg portofoliul de produse electronice în 2020, față de anul anterior, între care se remarcă avansul vânzărilor pentru gama IT&C, cu 12%, respectiv pentru televizoare smart, cu 27%. 

Între realizările din 2020 ale companiei se numără o premieră pentru un brand românesc: extinderea gamei de televizoare smart ePlay cu Android TV și Google Assistant, cu modele QLED, facilitând democratizarea tehnologiei Quantum Dot.

Din perspectiva activității comerciale, la creșterea cifrei de afaceri a companiei de anul trecut a contribuit implicarea Visual Fan SRL în eforturile mediului de business din România de a procura echipamente medicale care deveniseră greu de găsit în trimestrul al II-lea.

Pe baza relațiilor îndelungate cu furnizorii chinezi, compania brașoveană a reușit să achiziționeze consumabile medicale pentru mai mulți parteneri din serviciile de sănătate, atât din sectorul public, cât și cel privat.

O altă oportunitate valorificată de Allview, după cum declară compania într-un comunicat de presă, în 2020, a fost segmentul educațional, unde a crescut cererea de echipamente care să faciliteze școala online, generând o cifră de afaceri de 6,87 milioane de euro (33,62 milioane de lei).

Pentru 2021-2022, Allview își propune să devină lider pe piața românească de Smart TVs cu Android TV și Google Assistant integrat, obiectiv ce are toate premisele de a fi atins, având în vedere oferta diferențiată și diversificată de produse, precum și potențialul de creștere pe care piața îl manifestă. 

Pentru finanțarea planurilor de dezvoltare, Allview pregătește listarea companiei la Bursă, alături de brokerul TradeVille.

Advert 61

Etichete: , , , ,