Cele mai noi poze cu telefonul rulabil LG au apărut pe Internet

Scris de | 7 aprilie, 2021
Cele mai noi poze cu telefonul rulabil LG au apărut pe Internet
foto via @slashgear.com

Deși tocmai a anunțat că se va retrage de pe piața de smartphone-uri, asta nu înseamnă că LG a oprit încă motoarele. Aflate încă în dezvoltare, LG V70 împreună cu rulabilul propus de compania sud-coreeană au apărut într-un nou leak de poze pe Internet.

Citește și: Ieșirea LG de pe piața de smartphone-uri nu este un lucru rău dacă lăsați deoparte nostalgia

Nu puține sunt vocile care susțin că LG încă încearcă să vândă divizia de smartphone-uri, fără succes însă, iar calitatea produselor care se află acum în procedura de dezvoltare poate fi un argument în plus pentru potențialii cumpărători. Deși producția se va opri, LG va vinde în continuare stocurile actuale, până ce acestea se vor epuiza.

Cele mai noi leak-uri de pe Internet ne arată în toată splendoarea noul LG V70, telefonul care urma să fie următorul flagship al companiei sud-coreene, dar și prototipul rulabil care a fost prezentat la CES, la începutul anului. Deși lansarea lui V70 urma să fie în mai, aceasta nu va mai avea loc, iar telefonul nu va vedea niciodată lumina rafturilor magazinelor.

Va fi interesante de observat ce se va întâmpla cu modelul nelansat și cu rulabilul aflat în dezvoltare, mai ales în eventualitatea în care cineva va cumpăra diviza de smartphone-uri a producătorului și implicit și patentele pentru tehnologiile care echipează cele două modele.

Etichete: , , , ,

Sursa: LG Rollable and LG V70 smartphone’s live images surface online