Pe 15 septembrie, Xiaomi organiza un eveniment foarte important, lansând o nouă serie de telefoane, una pe care eu aș categorisi-o cu siguranță ca fiind cea mai importantă a producătorului chinez din 2021. Mă refer bineînțeles la seria 11T, care vine cu 3 dispozitive diferite: Xiaomi 11 Lite NE 5G, Xiaomi 11T și acesta – 11T Pro. E un telefon care mie personal mi-a atras atenția de cum am văzut un anume număr: 120W. Și atunci am realizat că probabil nici plasarea anunțului de lansare al noii serii nu a fost tocmai arbitrară, deoarece cu doar o zi înainte Apple se lăuda cu propriul său 120 – de Hz, adăugând pe ecranele gamei sale de iPhone 13 Pro acea rată de refresh ridicată pe care au cerut-o utilizatorii săi încă de anul trecut.
Xiaomi are deja 120Hz pe telefoanele sale de ceva timp, așa că miza sa pentru noua serie a fost alta: să aducă încărcare pe fir pe 120W pe flagship-ul 11T Pro, lucru pe care l-a și făcut, devenind astfel noul lider de piață – probabil pentru cel puțin un an – în ceea ce privește încărcarea rapidă.
Am spus că seria 11T este alcătuită din 3 device-uri diferite: avem mezinul 11 Lite NE 5G, care a devenit cel mai subțire telefon din portofoliul Xiaomi și care are multe variante diferite de culoare, „mijlociul” 11T care împrumută câteva dintre specificațiile lui 11T Pro, cea mai importantă fiind camera, identică pe ambele device-uri și pe care colegul meu Claudiu vi-l va prezenta în curând și, în sfârșit, 11T Pro.
Designul și un încărcător de 120W în cutie
La momentul scrierii acestui review, a trecut aproximativ o săptămână de la primul contact cu telefonul, iar în aceste 7 zile l-am folosit îndelung pentru a vedea cum se comportă, ce poate. Până atunci însă, hai să vedem ce găsim în cutie.
Pachetul e unul pe care acum un an l-am fi numit standard pentru un flagship, însă în ziua de azi poate fi considerat mai degrabă generos. Avem telefonul în sine, cablul de încărcare USB-A la USB-C și brick-ul de 120W în cutie – lucru care mă bucură enorm, pentru că avem un clip postat recent pe canal în care mă plâng de faptul că majoritatea producătorilor de smartphone-uri au decis să renunțe la brick din diferite motive, decizie care cumva pare să fie mai mult în beneficiul lor decât în al nostru.
Revenind la brick însă, vedem că e puțin mai mare decât cele pe care le găsești în mod normal pe telefoane, însă este de înțeles, pentru că output-ul este până la urmă cel mai mare din momentul de față pe un telefon. În cutie se mai află și o husă de protecție transparentă, din silicon, pe care o poți ține o perioadă, până faci pasul la una mai rezistentă.
Telefonul pe care l-am primit noi este în nuanța Meteorite Gray, însă mai există încă două versiuni, denumite Moonlight White și Celestial Blue – alb și albastru practic. Spatele este acoperit cu sticlă, iar cadrul este din aluminiu, în timp ce pe față avem Gorilla Glass Victus, cea mai rezistentă sticlă a celor de la Corning. Se simte puțin greu, la 204 grame, însă deloc exagerat, majoritatea flagship-urilor din ziua de azi fiind pe-acolo în termeni de greutate. Singurul lucru care mă nemulțumește puțin la acest design care altfel e destul de elegant e faptul că spatele nu e tocmai mat și va reține destul de multe amprente. Dar, dacă îi pui o husă, ceea ce oricum majoritatea utilizatorilor fac, asta nici nu va mai conta.
Sunet și ecran de 120Hz
Sunetul este rezultatul unei colaborări cu Harman/Kardon, iar cele două difuzoare stereo de sus și de jos sunt foarte puternice. Jocurile se aud foarte bine pe 11T Pro, la fel și muzica și clipurile de pe YouTube. Și pentru că o experiență de entertainment nu e alcătuită doar din audio, hai să trecem în revistă și ce îți oferă ecranul.
11T Pro are un ecran AMOLED de 6,67 inci, cu punch-hole pentru camera de selfie, și cu margini negre destul de măricele pe laterale și în partea de jos, pe care nu prea ai cum să nu le vezi inițial, trebuie să te obișnuiești puțin pentru a le ignora. Posibil să comit o blasfemie aici în viziunea unor persoane, însă am preferat mereu design-urile curbate pentru terminalele mai scumpe, mi s-a părut că emană mai multă eleganță și un plus de stil.
Avem și Dolby Vision pentru acest display, astfel că platformele care oferă acest format îl vor putea reda perfect pe 11T Pro. Rata de refresh este de 120Hz, așa cum îi stă bine unui telefon de top, ceea ce înseamnă că vei putea naviga foarte rapid prin meniu și prin diferitele aplicații pe care le instalezi și o să te și joci mai bine – evident, în jocurile care oferă 120Hz. La asta se adaugă și o luminozitate de 800 de niți, care poate urca până la 1000, însă nu îți recomand să faci asta decât afară, în lumina soarelui, ca să fii sigur că nu îți arzi ochii.
Vizionarea de conținut e foarte bună iar ca să îmi formez părerea asta m-am uitat la câteva episoade din Squid Game, noul hit show al celor de la Netflix, care are avantajul de a combina, mai ales în primul episod, tot felul de scene – întunecate, foarte luminate, pline de culoare sau cu un negru dominant. Acele costume roșii în special se văd foarte bine pe ecranul lui 11T Pro deci, deși telefonul nu e forma mea preferată de a consuma filme sau seriale, dacă îți dorești să faci asta, vei putea fără grijă și vei avea și o calitate foarte bună.
Performanță
Înăuntru avem un Snapdragon 888 în combinație cu un GPU Adreno 660 și e deja al 3-lea sau al 4-lea telefon cred care îmi ajunge pe mână cu acest procesor, așa că rămân fără prea multe lucruri de spus despre el. Merge excelent, nu există joc care să îi pună capac momentan și nici nu va exista probabil în următorul an cel puțin, dacă ne referim aici la jocuri de mobil.
Eu am jucat pe 11T Pro în mare parte doar Marvel Future Revolution, un joc nou de la Marvel pentru mobil, cu o grafică destul de bună, asemănătoare cu cea pe care o găseai pe jocurile de Xbox 360 sau PlayStation 3. A mers fără probleme și nu am remarcat să se încingă prea tare, deci nu ai de ce să îți faci griji în privința gaming-ului.
Ajută aici și combinația de RAM și stocare, care în versiunea primită de noi a fost de 8GB RAM și 256GB stocare, practic cea de mijloc, pentru că există alte două variante, de 8 cu 128 și 12 cu 256. Apropo de stocare, aceasta este ultra-rapidă, de tip UFS 3.1. Partea proastă este că nu ai slot pentru card de memorie, astfel că dacă filmezi în 8K – pentru că da, 11T Pro poate să filmeze și la calitate 8K – ar fi bine să ai un spațiu în cloud pregătit.
Și ca să terminăm cu performanța, vă las mai jos și rezultatele benchmark-urilor din Geekbench 5 și 3D Mark.
„Monstrul” de 120W și testele noastre de încărcare
Hai să vorbim în sfârșit și despre elefantul din cameră – mă rog, în cazul de față, elefantul din pachet. Mă refer bineînțeles la încărcătorul pe 120W care ar trebui să umple bateria de 5000mAh a lui Xiaomi 11T Pro de la 2% la 100% în doar 17 minute. Am scris în urmă cu câteva zile un material pe care îl poți găsi aici, în care explic mai pe larg cum funcționează această încărcare, pe care producătorul o numește HyperCharge și dacă există riscuri pentru baterie.
Aici o să mă concentrez însă pe verificarea acelor timpi oferiți de Xiaomi. Este însă important de menționat că nu am respectat parametrii în care a fost măsurat timpul record de încărcare, fiindcă pentru a ajunge la acele 17 minute, telefonul era trecut pe modul Avion cu ecran stins și nu știu despre tine, dar eu niciodată nu mi-am lăsat telefonul la încărcat pe mod avion.
Așadar, l-am pus la încărcat la 2%, cam în aceleași condiții în care îmi pun și daily driver-ul obișnuit: cu câteva funcții pornite – Bluetooth, NFC, Dolby Atmos, locație – și cu ecranul stins, pentru că de obicei evit să mă mai uit la el atunci când este la încărcat. În condițiile acestea, rezultatele au fost următoarele:
-în primele 10 minute, am ajuns de la 2 la 60%,
-în cele 17 minute în care Xiaomi a reușit o încărcare completă cu airplane mode activat, am ajuns la 86%
-și în final, în 23 de minute am ajuns la 100%.
Deci nu, probabil că nu vei scoate chiar 17 minute pentru o încărcare completă, dar rezultatul este totuși impresionant. Mai notez și că în primele minute de încărcare am remarcat cum spatele telefonului se încinge destul de tare, însă temperatura s-a stabilizat rapid și a ajuns în parametri similari cu orice alt telefon lăsat la încărcat.
Nu știu neapărat dacă aș recomanda utilizarea acestei încărcări zi de zi – probabil cea mai bună opțiune ar fi să alternezi încărcarea pe 120W cu cea puțin mai lentă, poate pe 50W sau chiar mai puțin, dacă lași telefonul la încărcat pe timpul nopții. Însă un lucru este cert – această funcție va fi un adevărat life-saver în acele dimineți în care vrei să pleci spre muncă sau oriunde altundeva și descoperi că ai câteva procente de baterie, pentru că în timpul în care faci un duș sau bei o cafea, Xiaomi 11T Pro se va încărca suficient pentru a te ține întreaga zi.
Camerele
În fine, camera. Xiaomi a pus pe 11T Pro un ansamblu de 3 senzori pe spate și unul pe față. Avem astfel, în ordinea numerelor de pe tricou: o principală de 108MP, cu f/1.8, un ultrawide de 8MP cu f/2.2 și unghi de 120 de grade și un senzor telephoto macro de 5MP, pentru pozele cu – ai ghicit, macro, cu f/2.4. Camera de selfie are 16MP și f/2.5.
Principala este cu siguranță cea mai bună cameră a lui 11T Pro, și poate obține rezultate spectaculoase. Ce poate fi deranjant este faptul că, la fel ca în cazul altor camere ale producătorilor chinezi, culorile ies puțin mai intense decât în realitate. Asta poate duce însă la fotografii cu culori mai vii, mai aprinse și per total, mai arătoase. Dacă folosești modul de 108MP vei remarca și o scădere considerabilă a zgomotului.
Ultrawide-ul este bun, dar cum noi nu avem o relație prea strânsă, l-am folosit destul de rar. Bineînțeles, există o ușoară deformare, dar dacă știi să te folosești de acest mod o să obții niște efecte foarte interesante. Faptul că are 8MP se vede însă odată ce dai zoom pe o fotografie.
Lentila Super Macro e interesantă, dar nu știu cât o vei folosi – în principal pentru că e ascunsă din nou de Xiaomi în meniul din dreapta sus în loc să se afle în meniul „More” sau „Mai multe”, unde găsești aproapte toate celelalte moduri de fotografie importante. Calitatea fotografiilor este decentă, dar din nou, la fel ca în cazul ultrawide-ului, se vede faptul că lucrezi cu doar 5MP.
Adevăratul star al acestei camere este însă modul portret. L-am folosit în cele mai challenging moduri, inclusiv pentru a fotografia o pisică neagră în lumina soarelui, iar ce a ieșit poți vedea acum pe ecran. Decupajul este aproape perfect, cu mici probleme în zona urechii ei drepte, însă cantitatea de detalii și felul în care este aplicat bokeh-ul sunt remarcabile. Știe foarte bine să decupeze și elementele din background, dar și cele din primplan.
În fine, pe video, avem înregistrare la calitate 8K cu 30fps, respectiv 4K la 30 sau 60fps și bineînțeles 1080p la orice fps îți poftește inima. Videoclipurile arată destul de bine, deși se remarcă aici lipsa stabilizării optice, iar Xiaomi a introdus o mulțime de efecte inspirate din filme pe care le poți folosi atunci când filmezi. Practic, poți face un timelapse de noapte, poți îngheța anumite elemente dintr-un video, poți crea senzația unei lumi în oglindă și multe altele. Sunt interesante, și îți recomand să te joci cu ele pentru că odată ce înțelegi cum funcționează, s-ar putea să le folosești mai des.
Noul MiUI și prețul
Foarte pe scurt, câteva cuvinte și despre interfață, care a primit totuși modificări destul de mari, având acum asemănări cu cea de pe iOS. Ca să vezi opțiunile, va trebui să tragi din partea din dreapta sus a ecranului, în timp ce în stânga găsești notificările. E un update destul de bun, și ușor-ușor începe să îmi intre la inimă și Mi UI. În plus, nu am văzut nicio reclamă într-o săptămână de utilizare, deci nu am cum să nu fiu mulțumit.
A da, și în încheiere, pentru că nu cred că am zis până acum, ai un senzor de amprentă integrat în butonul de power, nu în ecran. O decizie interesantă în opinia mea, aș fi preferat să îl văd pe cel în ecran sincer, dar e probabil unul dintre lucrurile la care Xiaomi a trebuit să renunțe pentru a ține telefonul la un preț mai scăzut.
Apropo de preț, nu știm încă suma în lei la care va fi disponibil Xiaomi 11T Pro la momentul la care scriu acest review, însă prețul estimativ pentru el este de 650 de euro. Asta ar însemna undeva pe la 3200-3300 de lei pentru telefonul cu cea mai rapidă încărcare din lume, cu sunet și ecran excelente pentru vizionarea de conținut, cu cel mai bun procesor mobil disponibil pe Android și, în sfârșit, cu o cameră competentă. Mie mi se pare un deal destul de bun, mai ales pentru fanii Xiaomi.