Următorul iPad Mini ar putea avea un ecran de 120 Hz

Scris de | 9 noiembrie, 2021
Următorul iPad Mini ar putea avea un ecran de 120 Hz

Apple a introdus ușor-ușor displayuri de 120 Hz pe dispozitivele sale. Acest lucru a început cu iPad Pro de acum câțiva ani, înainte de a ajunge pe iPhone 13 anul acesta, și, de asemenea, pe noile MacBook Pro ale companiei.

Acum, se pare că următorul dispozitiv care va primi upgrade-ul ar putea fi iPad mini. Potrivit unei postări de pe forumurile din Coreea de Sud distribuită de @FronTron pe Twitter, aceștia susțin că Apple testează un ecran Samsung de 8,3 inci care ar avea o rată de reîmprospătare de 120 Hz.

Compania a lansat un upgrade pentru tabletă la începutul acestui an cu un design nou-nouț, însă ea a păstrat același ecran LCD ca predecesorii săi. Aceasta înseamnă că este absolut posibil ca Apple să actualizeze în cele din urmă viitorul iPad mini cu un afișaj de 120 Hz, deoarece începe să devină o caracteristică standard în gama sa de produse.

Raportul continuă spunând că Apple ar putea numi acest lucru iPad mini 6 Pro și va fi puțin mai scump decât modelul actual.

Etichete: , , ,

Sursa: Apple’s Next iPad Mini Could Sport 120Hz ProMotion Display

Despre: Lavinia Floroiu

Pasionată de beauty, nutriție, mașini, dar și de tehnologie, m-am regăsit într-o lume a bărbaților să prezint partea frumoasă a gadget-urilor. Îmi place să schimb regulile jocului, să demonstrez că se poate să fii tech girl și să îmbini pasiunile, iar important este primul pas. Sunt fan mere, cele de grădină și cele Apple și mare susținătoare a stilului de viață healthy. „The game’s not big enough unless it scares you a little. Wait a minute!” este motto-ul cu care veți fi întâmpinați pe website-ul meu și cel după care mă ghidez zi de zi.