Când se lansează noul iPhone SE

Scris de | 3 decembrie, 2021
Când se lansează noul iPhone SE
foto via @ubergizmo.com

În 2022, Apple ar putea renunța la seria iPhone mini. Asta înseamnă că, dacă îți dorești un iPhone mai accesibil, atunci seria iPhone SE ar fi cea mai bună alegere, iar conform ultimelor rapoarte, este de așteptat ca o nouă generație de iPhone SE să fie lansată în Q1 2022.

Potrivit firmei de cercetare TrendForce, Apple ar putea anunța un nou iPhone SE în primul trimestru al anului 2022. Ultima dată când Apple a actualizat iPhone SE a fost în 2020, generația actuală fiind lansată în aprilie. Apple a sărit anul 2021 din calculele lansării unui nou model, așa că ar avea sens ca în 2022 să vedem ceva nou pe acest segment.

iPhone SE, cel mai accesibil telefon Apple

Potrivit raportului TrendForce „în ceea ce privește dezvoltarea produsului, Apple rămâne cu planul de a lansa a treia generație de iPhone SE în Q1 2022 și patru modele noi de serie flagship în a doua jumătate a anului viitor.

Ne așteptăm ca iPhone SE Gen 3 să fie un instrument major în cursa Apple de a-și stabili o prezență semnificativă pe segmentul de piață al smartphone-urilor 5G mid-range. Volumul său de producție pentru 2022 este estimat să ajungă la 25-30 de milioane de unități”.

Conform zvonurilor, următorul iPhone SE ar putea avea compatibilitate 5G, ceea ce înseamnă că pentru cei care au pus ochii pe un iPhone cu 5G, dar nu vor să plătească pentru seria flagship, noul SE ar putea fi o alternativă bună.

Probabil că designul telefonului va continua să se inspire din iPhone 8 și va avea un ecran de 4,7 inci cu Touch ID. Printre principalele noutăți se vor număra, de asemenea, includerea 5G și a unui chipset mai rapid.

Etichete: , ,

Sursa: Next-Gen iPhone SE Expected In Q1 2022