Inventatorul consolei PlayStation consideră Metaverse-ul inutil

Scris de | 21 ianuarie, 2022
Inventatorul consolei PlayStation consideră Metaverse-ul inutil

După ce Sony a dat un răspuns cu privire la achiziţia Activion Blizzard de către Microsoft, acum gigantul japonez sau mai bine zis un nume mare asociat Sony are o părere şi despre Metaverse. Ken Kutaragi, inventatorul consolei PlayStation a avut ceva de spus despre Metaverse şi nu e încântat nici de headseturile AR şi VR.

Fostul oficial Sony, cunoscut şi ca „tatăl consolei PlayStation” a stat de vorbă cu Bloomberg, discutând cele mai fierbinţi subiecte din tech. Iată câteva citate ale sale:

Să fii în lumea reală e foarte important, dar Metaverse-ul este despre a face aproape-realul să apară în lumea virtuală şi nu văd rostul său. Ai vrea să fii un avatar bine finisat în locul tău? Nu e nici o diferenţă între un forum cu utilizatori anonimi. Headseturile te vor izola de lume reală şi nu sunt de acord cu asta. Headseturile sunt enervante.

„Metaverse” este un termen împrumutat din literatura SF, care face aluzie la o versiune viitoare a Internetului, accesat prin tehnologii imersive precum VR şi AR. De remarcat că oficialul spune toate aceste lucruri, deşi chiar Sony produce headseturi VR şi la CES 2022 a detaliat PS VR2. În acest moment Facebook e în pole position pentru dezvoltarea Metaverse, iar Microsoft, atunci când a anunţat achiziţia Activision Blizzard a amintit printre proiecte şi construirea de platforme Metaverse.

Kutaragi nu e singurul contra acestei idei, deoarece şi fondatorul Evernote Phil Libin a delcarat într-un interviu că ideea de tehnologie Metaverse îi aminteşte de propaganda comunistă pe care o auzea când era copil în URSS.

Etichete: , , ,

Sursa: Business Insider