OnePlus Nord 3 are primele scăpări: ecran de 6.7 inch, încărcare la 150W

Scris de | 19 martie, 2022
OnePlus Nord 3 are primele scăpări: ecran de 6.7 inch, încărcare la 150W

OnePlus a început anul în forţă, lansând un OnePlus 10 Pro şi OnePlus Nord CE 2, iar zvonurile despre OnePlus Nord 2T şi Nord CE 2 Lite abundă. Acum au început să apară şi informaţii despre OnePlus Nord 3, care ar urma să sosească cu un ecran cu diagonală generoasă şi un upgrade de încărcare ce ar face un flagship gelos.

Zvonacul chinez Digital Chat Station scrie despre un viitor telefon OnePlus, fără a îl numi exact, dar alte surse s-au grăbit să asocieze detaliile cu OnePlus Nord 3. Se pare că noul terminal va sosi cu procesorul Dimensity 8100, aşteptat să aibă premiera în următoarea lună pe realme GT Neo3. Problema e că a sosit deja pe Redmi K50, care i-a furat pionieratul. OnePlus Nord 3 ar mai aduce şi 12 GB RAM LPDDR5 şi 256 GB stocare UFS 3.1.

La bord se află un ecran de 6.7 inch AMOLED cu rezoluţie Full HD+, dar şi cu suport pentru refresh rate de 120 Hz. Camera selfie va fi integrată din nou într-un orificiu în ecran şi nu ascunsă sub panou. Va avea o rezoluţie de 16 megapixeli. În spate se va găsi camera principală triplă, una care vine cu senzor central Sony IMX766 de 50 de megapixeli, deja prezent pe mai bine de o sută de versiuni de telefoane, inclusiv realme 9 Pro+, Huawei Nova 9 şi multe altele.

Apoi vine cu o cameră de 8 MP ultrawide şi una de 2 MP monocromă, Bokeh sau Macro. Cea mai mare surpriză este de departe bateria, nu prin capacitatea de 4500 mAh, ci prin încărcarea la 150W. Există şi un cititor de amprente integrat în display şi un motoraş pentru feedback haptic X-Axis. OnePlus a mai certificat recent şi un telefon cu încărcare la 160W, deci se duce şi mai departe cu alimentarea sa next gen.

Etichete: , ,

Sursa: GSMArena