FIFA 22 începe testele cross platform; Suportul complet va sosi în FIFA 23

Scris de | 4 mai, 2022
FIFA 22 începe testele cross platform; Suportul complet va sosi în FIFA 23

EA Sports a început teste cu o funcţionalitate cross platform pentru FIFA 22, care va avea o implementare mai profundă în FIFA 23 (sau cum se va numi succesorul lui FIFA 22). Testul implică deocamdată PS5, Xbox Series X şi Google Stadia.

Cross play este o noutate în seria de simulatoare de fotbal de la EA Sports. Pentru început se fac teste în FIFA 22 pe PlayStation 5, Xbox Series X şi Google Stadia. Vor fi acoperite meciuri în Online Seasons şi Online Friendlies. Deocamdată nu avem Sfântul Graal al experienţei pe care îl tot aşteptăm şi anume ca un posesor de consola să se joace cu un gamer de pe PC un meci online. Atunci când începe testul cross play şi gamerii primesc o actualizare vor observa în FIFA 22 un widget dedicat în partea dreaptă jos a meniului principal.

PlayStation a început să se deschidă cu adevărat la multiplayer cross platform de abia în 2018, când Fornite a primit multiplayer cu jucătorii de pe alte console. Partea cea mai bună la cross play în FIFA e faptul că va creşte numărul de gameri şi sesiuni pe care le vom găsi disponibile. În plus, Google Stadia, care suferă la capitolul număr de jucători în FIFA va primi un boost la matchmatking. FIFA 22 a sosit pe Stadia în septembrie 2021, alături de platformele Sony şi Microsoft.

FIFA 22 tocmai a devenit disponibil gratuit posesorilor de abonamente PlayStation Plus, fiind jocul oferit gratuit pe luna mai 2022. E vorba despre versiunea de PS4 a jocului, compatibilă şi cu PS5.

Etichete: , , , ,

Sursa: Polygon