Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 a sosit: procesor flagship cu 30% mai eficient la consum, cu 10% mai rapid

Scris de | 21 mai, 2022
Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 a sosit: procesor flagship cu 30% mai eficient la consum, cu 10% mai rapid

Qualcomm a anunţat noua versiune de procesor flagship pe 20 mai 2022 şi e vorba aici despre un Qualcomm Snapdragon 8 Plus Gen 1, care va sosi pe telefoanele flagship din a doua jumătate a lui 2022. Faţă de Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 aduce o eficienţă cu 30% mai mare şi o viteză crescută cu 10%.

Snapdragon 8+ Gen 1 rămâne un procesor bazat pe tehnologie de 4 nm, doar că e acum tehnologia celor de la TSMC şi nu Samsung. Oferă un salt de performanţă de 10%, o frecvenţă de GPU crescută cu 10% şi consumă cu 15% mai puţină energie. Pe hârtie ni se promite o oră de gaming în plus sau 50 de minute de social media versus Snapdragon 8 Gen 1. Performanţa AI per watt este acum cu 20% superioară faţă de predecesor. Qualcomm insistă mult pe constanţa performanţei, promiţând că frecvenţa maximă rămâne la cote înalte fără throttling, chiar dacă temperatura creşte şi foloseşti şi 5G.

Depinde totul foarte mult şi de soluţiile de răcire adoptate de parteneri. Acest CPU aduce un modem ce oferă viteza teoretică de download 5G de 10 Gbps şi captură video 8K la 30 FPS şi HDR. Suportă ecrane QHD+ la 144 Hz sau 4K la 60 Hz, dar şi senzori foto de până la 200 megapixeli. Mai suportă şi stocare UFS 3.1 şi RAM LPDDR5 (până la 16 GB şi până la 3200 MHz), dar şi randare 10 bit.

Lista continuă cu suport HLG, HDR10+, Dolby Vision. Printre partenerii care s-au anunţat deja pentru a lansa telefoane cu acest CPU la interior se numără Asus ROG, Black Shark, HONOR, iQOO, Lenovo, Motorola, Nubia, OnePlus, Oppo, OSOM, realme, Red Magic, Redmi, vivo, Xiaomi şi ZTE. Primele benchmarkuri arată uimitor, iar în AnTuTu 9 acest CPU sare deja de 1.1 milioane de puncte.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena