ASUS ROG Phone 6 îşi dezvăluie designul în imagini ajunse pe web; Vedem şi accesoriile sale

Scris de | 2 iulie, 2022
ASUS ROG Phone 6 îşi dezvăluie designul în imagini ajunse pe web; Vedem şi accesoriile sale

ASUS va prezenta următorul său telefon de gaming pe 5 iulie 2022 şi e vorba aici despre ASUS ROG Phone 6. Va fi de fapt o serie de 3 telefoane, care include şi un model Pro şi unul Ultimate aparent. Ei bine acum vedem şi imagini cu produsul, dar şi cu accesoriile sale. Le analizăm mai jos.

ASUS ROG Phone 6 va fi unul dintre primele telefoane cu procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 de pe piaţă. Faţă de Snapdragon 8 Gen 1, care e produs de Samsung, acest CPU e produs de TSMC, pe baza propriului proces de 4 nm. Ceea ce vedem aici ar putea fi versinea Pro, asta deoarece prezintă un ecran secundar PMOLED în spate, care afişează animaţii în ton cu jocurile. Avem şi o cameră triplă cu design complet nou faţă de ROG Phone 5, dar şi o nouă generaţie de accesorii.

Aero Active Cooler 6 este ventilatorul pe care îl vedeţi în imagini şi e cam de 4 ori mai mare decât precedentele ventilatoare. Vine cu un sistem de iluminare ROG Lighting mai complex, dar şi cu 4 butoane pentru input în jocuri. Vedem şi o husă protectoare în imagini şi am aflat că telefonul va sosi cu până la 18 GB RAM şi 512 GB stocare. Refresh rate-ul va ajunge la 165 Hz, iar ASUS ne va oferi şi butoane ultrasonice laterale, unele trigger ce pot fi mapate în jocuri.

O noutate este rezistenţa la stropiri, pe care chiar ASUS a confirmat-o în teasere. Din păcate nu trecem la încărcarea ultra rapidă de 120W a altor telefoane de gaming, ci rămânem la 65W. Şi sistemul de răcire ar fi evoluat şi vom vedea şi alte accesorii noi de la Kunai la huse.

Etichete: , , ,

Sursa: 91mobiles