EA dezvăluie coperta lui FIFA 23, anunţă data la care va sosi primul trailer al jocului

Scris de | 19 iulie, 2022
EA dezvăluie coperta lui FIFA 23, anunţă data la care va sosi primul trailer al jocului

Electronic Arts a dezvăluit în sfârşit data la care va prezenta primul trailer pentru următorul joc FIFA. Pentru cei care îşi făceau griji, marea schimbare de nume se produce în 2023, iar în 2022 încă primim un FIFA 23. Avem şi o noutate importantă: coperta.

Pentru prima dată pe coperta unui joc FIFA ediţia Ultimate apare un jucător de sex feminin, mai precis Sam Kerr, alături de Kylian Mbappe. Pe ediţii clasice ale jocului am mai văzut jucătoare, iar odată cu FIFA 16 au apărut lângă Lionel Messi Steph Catley, Alex Morgan şi Christine Sinclair.

EA a anunţat şi că va lansa jocul FIFA 23 în toamna lui 2022, ducând totul la un cerc complet închis după inaugurarea seriei pe Sega Mega Drive/Genesis în decembrie 1993. În 2023 jocul devine EA Sports FC. Între timp FIFA îşi duce licenţa spre alt dezvoltator, încă necunoscut, dar probabil nu Konami.

Alături de fereastra de lansare, EA a confirmat şi starurile care apar pe coperta versiunii Ultimate Edition a jocului. Kylian Mbappe este pentru al treilea an la rând pe copertă, starul de la PSG având cifre fabuloase şi fiind greu de întrecut, chiar dacă echipa sa nu a reuşit performanţe notabile în Champions League. Sam Kerr este atacantul echipei feminine Chelsea şi reprezintă Australia în echipa naţională feminină.

Kerr are 28 de ani, a înscris 20 de goluri în 20 de meciuri în ultimul sezon, dând şi 4 pase decisive, asta pentru Chelsea. La naţională a dat 7 goluri în 4 meciuri în 2022. Tot ce rămâne de făcut acum este să aşteptăm trailerul de pe 20 iulie 2022.

Etichete: , , , ,

Sursa: Yahoo