Dan Dragomir, ComputerBlog.ro: „În 1996 mi-am luat primul telefon mobil, n-ai cum să uiți așa ceva. Era cât o cărămidă și trebuia să îi ridici antena să auzi mai bine”

Dan Dragomir, ComputerBlog.ro: „În 1996 mi-am luat primul telefon mobil, n-ai cum să uiți așa ceva. Era cât o cărămidă și trebuia să îi ridici antena să auzi mai bine”

Odată cu aniversarea a 20 de ani de existență ai revistei Connect, am realizat o serie de interviuri cu oameni bine înrădăcinați în zona de tehnologie, despre progresul acesteia din ultimele decenii, precum și despre importanța pe care a ajuns să o aibă în viețile noastre zi de zi. Întreaga serie de interviuri poate fi găsită chiar acum, în numărul aniversar Connect.

Scris de | 23 august, 2022

Dan Dragomir a intrat în presă în 1995, după ce a făcut practică în primul an de facultate, la Jurnalul Naţional. A rezistat până în 2000, când făcea prima revistă locală dedicată exclusiv Internetului, The Organizer.

Prin 2002, a „aterizat” la Ziarul Financiar. De-atunci a început să scrie doar pe tehnologie. Din 2010 a devenit oficial blogger profesionist, scriind pe ComputerBlog.ro. A mai scris ca freelancer pentru diverse publicații, iar începând cu anul 2017 este activ atât pe un canal de YouTube, cât și pe Instagram.

Connect: În primul rând, de cât timp ești familiar și lucrezi în domeniul tech? A existat vreun gadget care ți-a aprins interesul pentru această ramură sau ai avut dintotdeauna o atracție pentru ea?

Dan Dragomir: Am văzut computerul dinainte de 1989, apăruseră la cercul de matematică de la școală. Prin 1990, ai mei mi-au facut bucuria să îmi cumpere un CIP 03. O clonă Sinclair ZX Spectrum produsă la Întreprinderea „Electronica” din București. Mai jucasem celebrul Pong pe un televizor alb-negru, dar jocurile de pe CIP erau “mult mai avansate”.

Abia prin 1996 am avut prima oară internet pe un IBM PC 386. Acasă mi-am luat însă un 486, să meargă jocurile mai bine. Am scris prima oară despre tehnologie odată cu crashul dot-com din 1999.

Connect: Care a fost primul tău telefon și ce telefon folosești acum?

Dan Dragomir: În 1996 mi-am luat primul telefon mobil, n-ai cum să uiți așa ceva. Nu mai recunosc clar acum modelul, Motorola D520. Era cât o cărămidă și trebuia să îi ridici antena să auzi mai bine.  Dar ținea enorm bateria și a fost foarte rezistent. Într-un an, la mare, Motorola a căzut în mare la un moment dat și s-a udat bine. Dar după jumătate de oră şi-a revenit şi a mai mers vreo doi ani.

În 2000, mi-a luat unul din șefi un Nokia 3310, ăla a fost primul gadget care mi-a schimbat perspectiva. Am schimbat ulterior cu Blackberry pentru tastatură, apoi iPhone, apoi Samsung, acum sunt tot pe Note 20 Ultra în continuare.

Connect: Cât timp crezi că ai putea să reziști acum folosind primul tău telefon?

Dan Dragomir: Ar fi bun în caz de război sau apocalipsă, dar altfel nu aș rezista prea mult cu el. Nu avea nici EDGE măcar, doar apeluri și SMS.

Connect: Care consideri că au fost cele mai importante invenții și repere ale lumii tech în ultimele două decenii?

Dan Dragomir: Sincer, cred că fără iPod, Steve (n.r.: Jobs) n-ar fi ajuns la iPhone, dar deja sunt 21 de ani de la lansarea playerului. Ceea ce știu sigur este că existau playere MP3 făcute de concurenți, care n-au prins niciodată. Găselnița cu iTunes, conectarea cu Mac și magazinul online de muzică au schimbat soarta industriei. Apoi ecranul touch, iar noul telefon a fost ca și “descoperit”. De-acolo înainte toată lumea s-a concentrat pe touchscreen și serviciile extra care înainte nu existau: magazin online, conținut variat, streaming și așa mai departe.

Connect: Crezi că există un personaj cheie în dezvoltarea lumii tech din ultimele decenii? Dacă da, care?

Dan Dragomir: Evident că a fost Steve Jobs, cred și că Bill Gates a influențat industria, și la fel sunt Jeff Bezos sau mai nou personaje precum Elon Musk, pentru că poveștile lor circulă și inspiră alți oameni. Pentru că au făcut descoperiri și invenții incredibile, fără de care eram acum cu mult în urmă ca nivel de dezvoltare tehnologică. Fără competiția dintre ei multe lucruri ar fi bătut pasul pe loc la nesfârșit.

Connect: Cum s-a schimbat percepția oamenilor despre tehnologie în ultimii 20 de ani?

Dan Dragomir: Sigur că ceea ce părea la început un moft acum este parte din viața fiecăruia. Nu prea mai sunt oameni “deconectați”, fără telefon, fără internet, fără Youtube sau TikTok. Ceea ce părea SF acum 20 de ani, chiar este realitate: tehnologia este peste tot, în fiecare aspect al vieții și ne influențează viața. Și tendința s-a accelerat în pandemie.

Connect: Cum ți-a schimbat tehnologia viața de acasă în ultimele două decenii?

Dan Dragomir: S-a schimbat foarte mult și continuă să se schimbe. Am trecut de la TV și monitor cu tub la eran plat, apoi la Smart TV și monitor curbat. Telefonul fix a devenit nu doar mobil, ci o adevărată unealtă pentru lucru, pe care poți face orice, de oriunde. Controlez și mașina de spălat sau aerul condiționat cu el. Iar aceste evoluții continuă, apar lucruri noi de la an la an.

Connect: Care sunt device-urile și tehnologiile fără de care nu îți mai poți vedea viața în ziua de azi?

Dan Dragomir: În primul rând nu rezist prea mult fără internet. Lucrez online, mă informez online, țin legătura cu cei dragi online. Evident că sunt stresat dacă uit telefonul acasă sau nu funcționează internetul. Nu cred că aș rezista mai mult de o zi-două fără. La altele mi-ar fi probabil mai ușor să renunț.

Connect: Crezi că vom avea parte de noi tehnologii pe care să le considerăm indispensabile peste 10 ani?

Dan Dragomir: Mi-ar plăcea să știu asta. Poate că Neuralink va fi următorul gadget care va cuceri lumea. Poate că vom comunica direct telepatic printr-un device special. Sau poate că vom folosi mai mult VR/AR. Probabil tehnologia este deja inventată și doar așteaptă lansarea. Zvonurile despre un telefon cu touch apăruseră cam cu un an înainte de lansarea iPhone. Asta a permis rivalilor să facă modele înaintea Apple. Probabil tot așa va apărea următorul hit, pe surse.

Connect: Există vreo realizare tehnologică majoră pe care îți dorești să o vezi de-a lungul vieții tale?

Dan Dragomir: Aș vrea să văd rezolvată problema călătoriilor spațiale: să găsească soluții la problemele ridicate de viteza luminii. Sau poate alte soluții pentru a putea călători spre alte galaxii, pentru a ajunge la planetele capabile să susțină viața. Sigur, m-aș mulțumi și să rezolvăm problemele climatice și atât. Dar rămân destul de pesimist în privința asta.

Etichete: , , , ,