Noul Chromecast ieftin va costa 40 de dolari şi va fi pus în vânzare în curând

Scris de | 16 septembrie, 2022
Noul Chromecast ieftin va costa 40 de dolari şi va fi pus în vânzare în curând

Google pregăteşte un eveniment pentru începutul lunii octombrie, menit pentru debutul lui Pixel 7, dar tot acolo ar putea debuta şi un nou Chromecast. Dovezi despre acest Chromecast HD au tot apărut în ultima vreme, dar acum avem şi preţ şi specificaţii, dar şi fotografii.

Primele fotografii cu noul Chromecast au apărut săptămâna trecută şi designul e oval, în stilul lui Chromecast With Google TV, cel de acum 3 ani. Posibil ca şi Chromecast HD să vină cu o telecomandă cu comandă vocală, ca şi acea variantă mai scumpă. Noul model suportă doar rezoluţie 1080p şi va primi şi el Google TV. Va costa 40 de dolari şi e deja în stoc la unii retaileri din SUA, deşi oficial nu a fost lansat încă.

Imagini promoţionale au apărut pe web, deci practic avem aici un Chromecast with Google TV din 2019 cu rezoluţie mai mică şi preţ mai mic. În cutie se află un cablu de la USB-C la USB-A, încărcător, telecomandă cu Bluetooth şi comandă vocală, baterii AA. Posibil ca Google să ne fi pregătit şi un Chromecast 4K de generaţie nouă. Google îşi ţine evenimentul hardware pe 6 octombrie şi pe lângă Pixel 7, Pixel 7 Pro şi Pixel Watch ar trebui să vedem şi primul telefon pliabil Google Pixel.

Am aflat şi că acest Chromecast va folosi un chipset Amlogic S805X2 cu suport AV2, 2 GB RAM, iar telecomanda va avea butoane pentru Netflix, YouTube şi Google Assistant. Va fi utilă şi ca un controller pentru jocuri.

Etichete: , , ,

Sursa: winfuture