Nothing aduce noile căşti Ear (stick) la London Fashion Week

Scris de | 24 septembrie, 2022
Nothing aduce noile căşti Ear (stick) la London Fashion Week

Nothing devine încet dar sigur compania „aceea” fresh şi cool în domeniul tech. Aminteşte de modul în care operau la început Xiaomi şi OnePlus. Cea mai nouă găselniţă a sa a fost de a aduce la London Fashion Week teasere pentru căştile Nothing Ear (stick).

Primul meu gând a fost o nouă asociere cu cosmeticele feminine, după model Huawei Lipstick Buds. Ei bine Nothing a lansat până acum căştile Ear (1), care au mizat pe acel design transparent inedit, iar apoi Nothing Phone (1), cu o cantitate mare de hype, dar fără a livra chiar acel pachet imbatabil de telefon midrange promis. Acum compania a aşteptat momentul propice pentru a introduce noile căşti. Produsul se numeşte Nothing Ear (Stick) şi vine cu un design ce pare inspirat de un ruj.

Acesta pare să fie secretul pentru a face căştile mai uşor de ţinut în buzunar sau poşetă. Avem doar un teaser deocamdată, dar ştim că aceste căşti TWS vor avea o cutie transparentă, cu siguranţă. Sursele afirmă că aceste buds vor renunţa la dopurile din silicon ale lui Ear (1) şi vor aduce mai degrabă cu primele AirPods. Nothing Ear (Stick) se va lansa în 2022 şi şansele sunt mari să vedem anulare a zgomotului pe bază de microfoane.

Va fi greu să fie o anulare activă clasică, fără sigiliul asigurat de un dop clasic. Nothing a prezentat la show-ul de modă şi o serie de poşete pentru telefonul său, care îi completează modelul din LED-uri. Arată ca un peşte ţepos oceanic, pe verde.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena