Nothing Phone (2) va fi un telefon mai premium decât primul model; Aflăm când se va lansa

Scris de | 31 ianuarie, 2023
Nothing Phone (2) va fi un telefon mai premium decât primul model; Aflăm când se va lansa

Nothing a lansat telefonul Nothing Phone (1) în 2022, unul dintre cele terminalele cu design curajos şi extravagant, într-o mare de imitaţii şi copycats. E drept că în afară de LED-urile Glyph din spate şi o cameră bună, nu propunea altceva deosebit. Acum avem detalii despre succesorul său, Nothing Phone (2).

Fondatorul companiei Nothing, Carl Pei, omul care a fondat şi OnePlus a dezvăluit într-un interviu planurile sale pentru acest an. Carl a dat un interviu celor de la Inverse, o publicaţie americană. Pentru ei a confirmat disponibilitatea lui Nothing Phone (2) pe piaţa din SUA, pe care o consideră prioritatea numărul 1 pentru companie. Asta şi pentru că SUA dă tonul la tot ce e cool.

Carl Pei a menţionat şi că veniturile companiei au crescut de 10 ori din 2021 în 2022. În plus, echipa internă a crescut de la 200 de angajaţi la 400. Compania a generat peste 200 de milioane de USD în 2022, în vreme ce în 2021 obţinuse în jur de 24 de milioane. Aparent a livrat deja un milion de produse, deşi asta sună mai puţin impresionant dacă ne gândim că o bună parte din ele sunt căşti.

Revenind totuşi la Nothing Phone (2), aşteptările sunt ca el să fie un telefon „mai premium” decât predecesorul său. Se va pune mare accent şi pe o experienţă software custom, la care nu mai puţin de 100 de oameni lucrează acum. Mă aştept şi la un upgrade de cameră, procesor de flagship şi din nou un spate transparent cu LED-uri Glyph, de preferat cu mai multă funcţionalitate.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , ,

Sursa: fonearena