PlayStation şi LeBron James anunţă accesorii PlayStation 5 în ediţie limitată

Scris de | 3 martie, 2023
PlayStation şi LeBron James anunţă accesorii PlayStation 5 în ediţie limitată

Sony s-a ferit până acum să ofere un PlayStation 5 prea personalizat, optând doar pentru culoarea sa de bază, dar iată că în sfârşit începem să vedem şi o versiune custom. Ei bine, tocmai a apărut o ediţie limitată de PlayStation 5, una care se întâmplă prin intermediul unei colaborări cu sportivul LeBron James.

E vorba despre schimbări aduse designului de cover-uri PS5, cât şi de modificări de look pentru controllerul DualSense. Elementele modificate vizual sunt inspirate de sportiv şi de dragostea sa pentru gaming şi comunitate. Produsele vor fi disponibile ca un release în ediţie limitată în anumite ţări de pe glob. Ca un membru al programului PlayStation Playmakers, LeBron însuşi a contribuit la designul acestor coveruri.

Vedem simboluri şi motto-uri redate în stil urban şi grafitti, cu inscripţii care înseamnă ceva special pentru sportiv. Trebuie spus că în afară de panourile colorate ce pot fi înlocuite la PS5, Sony nu a fost interesată până acum de schimbări de look pentru consolă. Ei bine lucrurile se schimbă odată cu PlayStaton Playmakers, iar pe viitor vom vedea şi alte colaborări cu sportivi, actori, gameri şi entertaineri.

Nu e prima colaborare între LeBron şi Sony, deoarece sportivul apărea alături de fiul său, Bronny, într-un trailer la jocul God of War Ragnarok, alautir de Ben Stiller, în rolul lui Kratos. Pe noua ediţie de consolă şi controller veţi găsi simboluri de coroană, unul dintre trademark-urile lui Lebron, plus motto-urile sale, care spera Sony că vor inspira gamerii. Pe viitor vom vedea şi ediţii speciale asociate fotbalistului Romelo Lukaku.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Playstation Blog