Flanco adaugă categorii de produse din afara sferei electro-IT

Scris de | 16 martie, 2023
Flanco adaugă categorii de produse din afara sferei electro-IT

Flanco își extinde oferta disponibilă în magazinul său online, flanco.ro, cu noi categorii de produse din afara sferei electro-IT, acoperind atât zona bunurilor de larg consum, cât și pe cea a bunurilor de folosință îndelungată: anvelope, cosmetică și make-up, fitness și ciclism, bricolaj și obiecte sanitare, rechizite și birotică, articole de transport pentru copii și cărucioare, detergenți și produse de curățenie pentru interior și exterior, casă și decorațiuni.

Proiectul de extindere a gamei de produse a presupus dezvoltarea unei platforme de tip dropshipping, cu o investiție de peste 600.000 de euro.

În oferta online a retailerului se regăsesc peste 1.500 de modele de anvelope, categorie care vine în completarea electronicelor și accesoriilor auto. Noile produse de îngrijire corporală și a tenului, cosmetice și de make-up întregesc oferta produselor electronice de îngrijire personală. De asemenea, echipamentele de fitness și ciclism se adaugă ofertei de vehicule electrice (trotinete, biciclete, hoverboard) și produse pentru activități sportive, tot mai căutate de cei preocupați de un stil de viață sănătos. Gama este completată de detergenți și produse de curățenie pentru casă, cafea, puericultură și jucării, papetărie și birotică, bricolaj și grădină, produse menaj, sanitare etc.

“În construcția noilor categorii de produse din portofoliul flanco.ro, ținem cont de interesul actual al clienților noștri, de capacitatea acestora de a atrage noi clienți, respectiv de potențialul lor de a genera cumpărături recurente, cum este cazul bunurilor de larg consum”, completează Radu Bercea.

La fel ca celelalte produse din oferta Flanco, și cele mai recent listate beneficiază de prețuri competitive, dar și de posibilitatea de cumpărare utilizând cea mai variată paletă de servicii de finanțare: cumpărături în până la 40 de rate fără dobândă prin card de credit, în rate fixe printr-un credit obținut pe loc ori în 3 sau 4 rate direct cu cardul de salariu. Clienții pot alege livrarea prin curier sau ridicarea personală din cele peste 3.700 de locații de tip easybox.

Etichete: , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.