Motorola oferă un teaser pentru RAZR 2023, telefon pliabil cu refresh rate mare

Scris de | 21 aprilie, 2023
Motorola oferă un teaser pentru RAZR 2023, telefon pliabil cu refresh rate mare

Motorola e gata să lanseze al patrulea telefon pliabil cu clapetă, modelul Moto RAZR 2023, care se va remarca prin refresh rate-ul foarte ridicat, de 144 Hz. Tocmai a oferit teasere cu privire la acest model şi le aflaţi mai jos.

Moto RAZR 2023 va sosi în curând, cu un ecran intern pliabil de 6.7 inch, cu rezoluţie Full HD şi refresh rate de 144 Hz, în locul celui de 120 Hz al actualului model. Ca şi recent lansatul Vivo X Flip, şi acest model va aduce un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, deşi Snapdragon 8 Gen 2 e şi el o posibilitate.

Bateria va fi una apropiată de cea de 3500 mAh de pe modelul din 2022, deşi sunt voci care spun că ar trebui să ne aşteptăm la un downgrade la una sub 3000 mAh chiar. Motivul? E nevoie de mai mult loc pentru ecranul extern, a cărui diagonală a crescut. Se lucrează şi la o versiune Lite între timp, cu preţ accesibil şi ecran extern mai mic.

Încă nu e clar ce nume va avea produsul, dar RAZR+ 2023 e vehiculat, dar şi RAZR Pro sau chiar Ultra. Am văzut chiar randări cu acest model în care toată partea externă era un mare ecran. Aparent aflăm mai multe în mai sau iunie 2023.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena