Samsung îşi aduce aplicaţia de editare foto cu AI pe seria Galaxy S23

Scris de | 25 aprilie, 2023
Samsung îşi aduce aplicaţia de editare foto cu AI pe seria Galaxy S23

Samsung a început să extindă serios capacitatea de editare foto a telefoanelor sale Galaxy cam de la Galaxy Note 10 sau Note 20 încoace. Atunci aplicaţia Gallery căpăta nişte opţiuni avansate de editare foto şi video. Între timp Samsung a mai lansat aplicaţii sofisticate de editare foto, precum acest Galaxy Enhance-X, care tocmai a sosit pe seria Galaxy S23.

Aplicaţia exista deja culmea pe trio-ul Galaxy S22 încă din vara trecută, dar într-o versiune mai veche. Cea nouă e în faza beta şi pune la treabă GPU-ul procesorului Snapdragon de pe modelele S23. Galaxy Enhance-X este un editor pe bază de AI, care se ocupă cu sarcini ca upscaling, retuşări, HDR, iluminare, înlăturare blur, sharpen.

Repară efectele moire, reflexiile şi umbrele, distorsionările provocate de lentile. Poate chiar crea o fotografie Portrait din una clasică. Există şi funcţii de retuşare facială pentru pasionaţii de selfie. Sau puteţi lăsa AI-ul să decidă şi să apăsaţi pe butonul „Magic”. Aplicaţia ocupa doar 85 MB şi se găseşte în Galaxy Store.

Am înţeles că va sosi şi pe seria S21, anumite modele Galaxy A, iar Galaxy S22-urile vor primi versiunea nouă. Upscaling-ul e cel mai interesant aici, cu îmbunătăţire a rezoluţiei de 4X.

Etichete: , , , ,

Sursa: Phone Arena