Motorola edge 40 – Cel mai bun midrange al momentului? (REVIEW)

Motorola edge 40 este telefonul care a câștigat premiul pentru cel mai bun midrange la Gala Premiilor Connect din acest an, deci spoiler alert: e un telefon foarte bun. L-am inclus pe lista nominalizaților la acea vreme pentru că ne jucăm de ceva timp cu el, și am avut timp să îl descoperim, deși review-ul e gata abia acum. Și în mod clar am luat o decizie bună de a-l include, pentru că și cei din juriu au prins drag de acest telefon și i-au dat voturile care să îi aducă premiul cel mare la probabil cea mai competitivă categorie dintre toate. 

Așadar, hai să vedem ce ne-a plăcut atât de mult la Motorola edge 40 încât să îl declarăm cel mai bun telefon midrange al momentului.

Design

Cutia lui Motorola edge 40 este una perfectă pentru un midrange, fiindcă are tot ce vrei și ce ai nevoie la un astfel de telefon. Găsești o husă din silicon, transparentă, bună ca să îl protejezi puțin până îi iei una mai de Doamne-ajută, un brick de încărcare pe 68W și cablul aferent și bineînțeles, un telefon foarte frumos.

Pentru că da, telefonul acesta e al naibii de frumos și elegant, pentru ce preț are. Eu am testat varianta cu spate din piele ecologică neagră, ușor texturat și foarte plăcut la atingere, care stă și bine în mână, pentru că nu alunecă. Ba mai mult, este și foarte subțire și ușor, având o grosime de doar 7,6mm și o greutate de aproximativ 170 de grame. E genul de telefon care încape în orice buzunar, și pe care nici nu o să-l simți în marea parte a timpului. 

Pe spate mai tronează și un ansamblu de camere dual (omg, da, doar DOUĂ camere la un midrange, cineva care înțelege în sfârșit că nu cantitatea contează în segmentul acesta), cu specificațiile modului principal inscripționate în pielea ecologică foarte fin. Există și o variantă de plastic, dar dacă te interesează telefonul acesta, ți-o recomand cu toată căldura pe cea de piele, mi se pare mult superioară. Pe față avem sticlă, cadrul este din aluminiu, și Motorola edge 40 se mândrește și cu o rezistență IP68 la praf și apă.

Ecran

Aici avem un P-OLED, cu o rată de refresh ce urcă până la 144Hz, cu certificare HDR10+ și luminozitate care face concurență multor flagship-uri, de 1200 de niți în peak brightness. Display-ul are 6,55 inchi în diagonală, și un raport ecran-corp de 90,8% – o să vezi marginile negre, dar nu te vor deranja. Îmi place și faptul că ecranul e curbat, un alt aspect care tot timpul mi-a dat acea senzație de flagship.

Cu o rezoluție FullHD (1080 x 2400 de pixeli), și un raport de 20:9, Motorola edge 40 nu surprinde în ceea ce privește calitatea imaginii. Și spun asta în sensul bun, pentru că prima impresie pe care ți-o oferă acest ecran e că va fi unul competent, și chiar așa și este. Culorile sunt vibrante, negrul este profund, datorită tehnologiei OLED, și luminozitatea mare e un bonus uriaș în lumina soarelui. E cu siguranță un telefon la care te poți uita ore întregi la conținut video fără probleme, și cu care îți va face plăcere să faci asta.

Rata de refresh de 144Hz intervine în jocuri, acolo unde edge 40 vine cu performanțe demne de flagship, experiența de gaming fiind fluidă și naturală, la fel ca și navigarea prin meniu. Deci da, și la capitolul ecran telefonul acesta este excelent (mai ales pentru un midrange).

Performanță

La interiorul lui Motorola edge 40 se află un Mediatek Dimensity 8020, realizat pe un proces de 6nm, cu opt nuclee și un GPU Mali-G77 MC9. E o configurație numai bună pentru jocuri, care se va comporta bine în cam toate titlurile de mobil care îți vin în minte. Am încercat Marvel Snap și Marvel Future Revolution, și singurul lucru oarecum supărător e că telefonul s-a încins puțin cam mult. E pe undeva normal, ținând cont că e și atât de subțire, însă tot e un lucru pe care e bine să îl ai în calcul dacă ești genul care se joacă ore întregi pe mobil.

Sunt două variante de RAM + stocare, ambele cu 8GB la prima categorie, și cu stocarea de 128GB sau 256GB. Aș zice că sunt suficiente ambele, deși dacă ești genul care face multe fotografii sau are o groază de aplicații instalate pe telefon, mai bine alegi versiunea cu stocare superioară. În teste sintetice, Motorola edge 40 a venit cu un rezultat de 1110 puncte în testul single-core din Geekbench 6, respectiv 3621 de puncte în cel Multi-Core. Iar în PCMark a adunat 15901 puncte.

Câteva cuvinte și despre software înainte să trecem la performanțele camerei. Aici sunt mai degrabă niște probleme minore, precum faptul că mi se pare că înregistrarea amprentei e în continuare un proces foarte anevoios, care durează mult prea mult, sau faptul că există câteva aplicații care ți se vor instala după update-uri, precum un joc, Dice Dreams, sau AutoDoc, o aplicație pentru cumpărat piese de mașini. În rest, telefonul rulează Android 13 și o face foarte bine, nu am avut vreo problemă la nivel de software, însă menționez și că nu m-am jucat cu el mai mult de o săptămână. 

Camere

Motorola edge 40 se folosește de doar două camere pe spate, cum am menționat anterior – una de 50MP, principala, cu f/1.4 și stabilizare optică, și una ultrawide, de 13MP, cu f/2.2. De fiecare dată când vorbesc de un midrange care se laudă că are 3 sau 4 camere, rezultă că una sau două au de fapt 5MP și sunt inutilizabile sau doar un ajutor pentru camerele reale ale telefonului (vezi lentila de adâncime). Și de fiecare dată atrag atenția asupra acestui lucru, pentru că mi se pare o metodă destul de cheap a producătorilor de a adăuga un rând în plus pe lista de specificații a telefonului, fără să aducă de fapt nimic în plus.

Deci e normal să îi laud pe cei de la Motorola când realizează că mai mult nu înseamnă neapărat mai bine. Pentru edge 40, au decis să includă doar două camere, una wide și una ultrawide, adică strictul necesar pentru oricine vrea să facă și poze cu telefonul din când în când, printr-o vacanță sau la iarbă verde, sau oriunde altundeva ai mai avea escapade vara asta.

Bineînțeles, necesar este ca aceste camere să fie și bune, și din fericire pot spune că, pentru un midrange, nu te vor dezamăgi. Principala este evident și cea mai bună cameră de pe acest telefon, oferindu-ți o calitate bună în cam orice scenarii, inclusiv cele de noapte. Are unele probleme de acuratețe a culorilor (verdele copacilor spre exemplu e mult mai puternic în unele momente), și mulțimile de elemente îi dau puțin de furcă, însă per total rezultatele sunt mulțumitoare. Mărturisesc că am găsit camere mai bune pe alte midrange-uri, dar Motorola edge 40 are avantajul pachetului complet pe care îl oferă.

Ultrawide-ul nu îmi place, dar asta nu e neapărat o noutate. Dacă ai mai citit review-uri scrise de mine, știi deja că relația pe care o am cu camera ultrawide nu e tocmai una de iubire. Aici aduce o deformare mai redusă, ceea ce este un plus, însă culorile pe care le oferă sunt diferite de ceea ce găsești pe principală, lucru destul de supărător, dându-ți impresia că sunt două camere de pe telefoane diferite. Dynamic range-ul nu este nici el la fel de bun ca pe principală, și deși e capabilă să scoată rezultate mulțumitoare în lumină, cred că lentila ultrawide ar fi putut fi ceva mai bună aici.

Pentru modul portret, edge 40 vine cu un bokeh aplicat destul de bine, deși sunt cazuri în care anumite părți ale părului sau ale feței apar ușor out-of-focus. Tonurile pielii sunt însă corecte, iar acesta reprezintă tot timpul un punct important. 

Camera de selfie are 32MP, și f/2.4 și poate filma la calitate 4K până la 30fps, însă, și mă doare puțin să spun asta, nu e prea strălucită. Vine cu beauty mode-ul activat, ceea ce îți va face fața să fie foarte smooth și nenaturală, iar odată dezactivat, rezultatele nu sunt neapărat mult mai strălucite. Firele de păr îi dau de furcă, iar per total mi se pare că imaginea are un aspect ușor șters.

Filmarea cu principala se poate realiza pe Motorola edge 40 până la calitate 4K la 30fps, și stabilizare optică ajută în cazul în care te afli la un festival sau vrei să filmezi un cadru mișcat.

Sunet și baterie

În fine, câteva cuvinte despre sunet și baterie. Midrange-ul celor de la Motorola vine cu difuzoare stereo care sunt foarte puternice, clare și mărturisesc că mi s-a părut o plăcere să ascult muzica sau un podcast la maxim în ele cât mai făceam curat prin casă sau alte treburi.

Și la baterie, edge 40 ține ștacheta sus, având 4400mAh, care se pot încărca cu până la 68W cu încărcătorul din cutie, sau cu până la 15W wireless. De asemenea, a rezistat fără vreo problemă întreaga zi, atunci când nu am rulat benchmark-uri sau jocuri cu orele pe el.

Înainte de concluzie, trebuie să specificăm și faptul că Motorola edge 40 va fi disponibil și prin intermediul unui program de buyback, direct pe site-ul Motorola România, și care va fi online până la final de aprilie 2024. Deci, dacă intenționezi să-ți cumperi acest telefon, o poți face și prin acest mijloc care te va scuti de niște bani și te va scăpa și de telefonul vechi, dacă nu mai ai vreo utilizare pentru el. Practic, poți înscrie telefonul nou în site, în maximum 15 zile de la data achiziției, precum și detalii despre telefonul vechi, și un curier va prelua device-ul precedent și îl va duce la centrul Motorola pentru evaluare și conformitate. Ultimul pas este cel în care vei primi banii direct în cont.