Qualcommm anunţă procesorul Snapdragon 4 Gen 2, cu tehnologie de 4 nanometri

Scris de | 27 iunie, 2023
Qualcommm anunţă procesorul Snapdragon 4 Gen 2, cu tehnologie de 4 nanometri

Qualcomm tocmai a dezvăluit un nou procesor, modelul Snapdragon 4 Gen 2 (SM4450), urmaşul lui Snapdragon 4 Gen 1 din septembrie. Vine cu modem Snapdragon X61 şi este primul cip cu suport 3GPP, veriunea 16 de 5G.

E şi primul cip de 4 nanometri în seria Snapdragon 4. Trece de la tehnlogie Samsung de 8 nm de pe Snapdragon 480 şi tehnologie de 6 nm de la TSMC pe Snapdragon 4 Gen 1 la una de 4 nanometri. Are două nuclee de performanţă ridicată, tactate la 2.2 GHz, plus 6 nuclee eficiente la 2.0 GHz. Primeşte astfel un salt de performanţă de 10% faţă de Snapdragon 4 Gen 1.

Chiar dacă nu ştim ce GPU primim, un Adreno clasic e suspectul. Ecranele suportate merg până la Full HD+ la 120 FPS. Mai suportă şi RAM LPDDR5X, tactat până la 3200 MHz, iar stocarea merge până la UFS 3.1 (2 lane). Ca suport pentru camere avem până la un dual ISP, dar şi un Multi Camera Temporal Filtering, cu reducere mai bună de zgomot pentru video-uri.

Captura e limitată la Full HD la 60 FPS, dar cu stabilizare electronică, iar cipul oferă suport pentru camere de până la 108 MP sau până la 32 MP cu Zero Shutter Lag (sau 16 + 16 MP). Autofocalizarea e şi ea mai rapidă. Suportă Quick Charge 4+, ducând o baterie la 50% în 15 minute. Mai are şi suport USB 3.2 Gen 1, 5G de până la 2.5 Gbps download.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena