De-a lungul celor 25 de ani de viață, am avut o relație destul de firavă cu anime-urile. Am vizionat opera ninja-ului din Satul Ascuns în Frunze, adică Naruto, alături de Naruto: Shippuden, în întregime, și mi-a plăcut foarte mult, am mai văzut și câteva sezoane din Attack on Titan și Seven Deadly Sins și în urmă cu un an m-am uitat și la Neon Genesis Evangelion, practic Mecca anime-urilor SF. Au mai fost bineînțeles și clasicele Pokemon, Yu-Gi-Oh sau Duel Masters (că deh, eram disperat după jocuri de cărți), din care am văzut un număr de câteva zeci de episoade probabil, și recent am terminat și anime-ul favorit al memarilor, JoJo’s Bizzare Adventure.
Deci am o experiență de suprafață aș zice cu anime-urile, am văzut și eu câteva, printre cele mai populare dintre ele, și am mai auzit și de altele precum Demon Slayer, Death Note la care se uita toată lumea într-o perioadă, Cowboy Bebop sau One Piece. Și dacă pe primele 3 am luat în considerare de câteva ori să le văd, și probabil că voi și face asta în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, pe săracul One Piece nu am putut să îl tratez vreodată la fel.
Și nu din cauză că nu m-ar atrage sau că nu aș fi auzit lucruri bune. Cum se spune, „It’s not you, it’s me”. One Piece a avut startul în 1999, și a atins impresionantul număr de 1075 de episoade, la momentul la care scriu eu acest articol. Simplul fapt de a mă uita la un serial care a început la momentul în care eu aveam 2 ani și încă nu e finalizat (și nici nu se știe exact când se va întâmpla asta) mi se pare o sarcină herculeană, la care nu m-am simțit vreodată capabil să mă înham. Și nu mă îndoiesc că sunt totuși și alții ca mine, care au aceeași dilemă în față.
Mărturisesc, când am auzit prima oară că Netflix face un serial live-action One Piece, am ridicat puternic din sprâncene și m-am întrebat de ce Dumnezeu și-ar dori să facă asta. Ok, te afli în căutarea unui IP puternic, iar One Piece cu siguranță este asta, având în spate o comunitate uriașă de fani, dar vine și cu provocări mai mari decât aproape orice anime îmi vine în minte.
Între timp, a sosit și adaptarea Netflix a lui Cowboy Bebop, un alt anime cult, care însă nu a fost deloc bine primită. Nu am văzut-o, și nici nu o voi face, ținând cont că la fel de repede cum a ajuns pe streaming serialul, a fost și anulat. Însă acest episod și eșecul său nu prevesteau deloc lucruri bune pentru One Piece. De momentul Death Note nici nu are rost să mai aduc aminte, să uităm de el cât mai rapid.
Am primit episoadele înainte de lansarea lor oficială, însă nu am apucat să văd One Piece în întregime decât la o săptămână după ce a apărut. Mărturisesc și că am fost oarecum împins și de recenziile destul de pozitive pe care le-am tot citit/văzut, pentru că nu mă așteptam la ele, așa că a trebuit să mă conving cu ochii mei dacă One Piece reușește să facă ce părea imposibil: să transpună într-un format live-action un anime extrem de apreciat.
Imposibil? Nu, nu chiar
Și iată că m-am convins destul de repede că ceea ce îmi părea a fi imposibil nu era chiar așa. De fapt, s-a întâmplat asta chiar de la primul episod, care prezintă o parte din protagoniști, dar și personajul principal al serialului, Monkey D. Luffy, interpretat de un adevărat boboc în lumea actoriei, Iñaki Godoy, în vârstă de 20 de ani. Născut în Mexico City, Godoy are în față o sarcină cu care nici cei mai mari actori din lume nu s-ar simți complet în largul lor, aceea de a întruchipa un personaj deja bine conturat, iubit de o comunitate uriașă și pe care se bazează întregul serial. Totul putea merge rău dacă Godoy nu era un Luffy convingător.
Însă nu doar că este un Luffy convingător, Godoy chiar a devenit Luffy. Tânărul are o interpretare superbă în rolul principal, aducând cu el umor, nebunie și, poate cel mai important, ținând cont de cât de bizar este acest serial uneori, credibilitate. Reacțiile lui Luffy pot părea uneori exagerate sau stupide, ca de exemplu atunci când țipă în gura mare că îi va oferi ajutorul cuiva, însă Godoy te face să crezi că aceste reacții sunt perfect normale pentru personajul său.
One Piece își desfășoară acțiunea într-o lume similară cu a noastră, ce pare acoperită în mare parte de ocean, care se împarte în 4 bucăți: East Blue, West Blue, South Blue și North Blue. Acțiunea din primul sezon se desfășoară în întregime în East Blue, ceea ce te face să înțelegi rapid cât de colosală este lumea serialului, și ce sarcină gigantică au în față producătorii și oamenii din spatele acestui show.
Povestea e destul de simplă. Trăim în ceea ce se numește „Epoca de Aur a Piraților” iar Luffy vrea să devină Regele lor, pornind în căutarea titularei One Piece, o comoară ascunsă de Gold Roger, fostul Rege al Piraților. Pentru asta, are nevoie de un echipaj, o navă, o hartă, lucruri pe care le găsește de-a lungul călătoriei sale. Evident, va avea de înfruntat alți pirați care vor același lucru, dar și pe așa-numiții Marines, forța polițienească a acestei lumi. Luffy are însă o putere specială, aceea de a-și întinde corpul ca un elastic, similar cu ceea ce face Mr. Fantastic din Fantastic Four, care i-a fost oferită de un fruct special al acestei lumi, numit Devil Fruit.
Puterile lui Luffy au fost cu siguranță cel mai mare challenge pentru departamentul VFX, pentru că e foarte greu să redai în format live-action astfel de puteri fără să se vadă deranjant pentru ochiul uman. Și într-adevăr, sunt vreo câteva momente unde efectele speciale dau niște rateuri, cel mai clar fiind atunci când Luffy respinge o ghiulea de tun trimisă către corabia sa, însă per total am rămas surprins de cât de bine arată așa-numitele „stretchy powers”, mai ales în scenele de luptă.
În categoria VFX nu se înscrie însă și corabia piraților Straw Hats, așa cum sunt numiți grație pălăriei de paie a lui Luffy. Aceasta a fost construită în întregime, ca de altfel toate celelalte nave importante pe care le vedem în show, lucru care indică faptul că Netflix are planuri mari cu acest serial – nu construiești set-uri atât de complexe pentru un serial în care nu ai încredere.
The Straw Hats
Alături de Luffy și de interpretarea excelentă a lui Godoy, One Piece avea nevoie de personaje bine construite și interpretate, care să nu fie eclipsate de umorul și exuberanța actorului din rolul principal. Astfel, echipajul complet al piraților Straw Hats ajunge să adauge alte 4 personaje, pe lângă căpitanul său mereu entuziasmat: Roronoa Zoro (Mackenyu), un spadasin care inițial este vânător de pirați, Nami (Emily Rudd), o hoață care ascunde un secret pe care, din fericire, îl și aflăm în acest sezon, Usopp (Jacob Romero), un povestitor excelent, dar care nu se împacă prea bine cu adevărul și Sanji (Taz Skylar), un chef bucătar ce poate încropi o masă din orice.
Să îi luăm pe rând: Zoro este excelent, genul de personaj pe care îl găsești în orice anime și care este modelul oricărui tânăr aflat într-o fază „edgy”. Momentele sale de umor sunt excelente, timing-ul e impecabil și Mackenyu întruchipează perfect rolul acela de „bad boy with a good heart”.
Nami, în interpretarea lui Emily Rudd, este un alt personaj clasic în orice anime, cel al fetei cool, care consideră că nu are nevoie de nimeni și nimic pentru a reuși ceea ce își propune. Bineînțeles, este ceva mai mult decât atât, și secretul pe care îl ascunde ajută la descoperirea acestui lucru. Din câte am înțeles, Emily Rudd este mare fană a anime-urilor și a One Piece, lucru care, în acest caz cel puțin, o ajută la interpretare.
Usopp este singurul personaj din echipaj care mi se pare încă prea puțin dezvoltat, și nu din vina lui Jacob Romero. Interpretarea este bună, dar Usopp nu prea primește lucruri de făcut în acest sezon, și mi se pare că atuul său principal, aportul pe care îl aduce în această echipă nu prea este explorat suficient.
Sanji, deși are mai puțin timp destinat lui decât Usopp, apărând abia în episodul 5, are o poveste mult mai bine conturată și chiar tragică pe alocuri. Taz Skylar este extraordinar de carismatic, se face plăcut imediat și reușește să se integreze perfect cu restul membrilor echipajului, dar mai ales cu Zoro, și abia aștept să văd cum se dezvoltă relația dintre cei doi în sezonul următor.
Dintre celelalte personaje ale serialului, se remarcă Mihawk (Steven John Ward), care este cu siguranță cea mai cool și mai spectaculoasă prezență din serial, Arlong (McKinley Belcher III), care este antagonistul principal al sezonului și o prezență destul de amenințătoare, cu un motiv de asemenea destul de bun pentru a fi antagonist, și Buggy (Jeff Ward), care are cu siguranță cel mai nebun rol din serial și cel care ar fi putut să deraieze complet începutul bun stabilit de primul episod. Din fericire însă, clovnul Buggy este unul dintre cele mai funny personaje din serial și reușește să fure aproape fiecare scenă în care se află. Și Zeff (Craig Fairbrass) reușește să strălucească în puțin timp pe care îl are la dispoziție și să te facă extrem de investit în relația sa cu Sanji.
La capitolul minusuri trec momentan tot subplot-ul cu Koby (Morgan Davies) și Helmeppo (Aidan Scott), care mi s-a părut foarte puțin interesant spre deloc, deși înțeleg că cel puțin Koby va deveni o parte integrală a poveștii mai târziu. Până atunci însă, m-au lăsat destul de rece, deci rămâne de văzut cum se va schimba lucrul acesta.
Ce urmează?
Sezonul 1 din One Piece funcționează ca un origin story, un punct de plecare pentru restul poveștii. Vedem o lume extraordinar de vastă care se întinde în fața noastră, explorăm doar o parte mică din ea și ne familiarizăm cu o groază de personaje care vor mai apărea cu siguranță în sezoanele viitoare.
Din ce am căutat și eu pe Sf. Google, se pare că serialul live-action acoperă povestea din primele 60-70 de episoade ale anime-ului. Nu știu dacă vor putea să mențină același ritm creatorii serialului, sau dacă vor sări peste anumite aspecte ale poveștii, însă au în față o provocare titanică, și nu exagerez deloc când spun asta. Spre deosebire de anime, protagoniștii din serialul live-action vor îmbătrâni, așa că mă gândesc că va fi nevoie un soi de triaj al poveștilor esențiale, pe care le vor reedita în acest format. Oricare ar fi decizia, nu îi invidiez pe Steven Maeda și Matt Owens, creatorii din spatele acestei versiuni a One Piece. La fel de greu va fi de dus la capăt povestea în live-action, pentru că manga nu este încă gata, având un final proiectat pentru 2025, but oh well, I’m here for it, mai ales dacă următoarele sezoane vor rămâne la fel de interesante și de bune ca primul. Sezonul 2 a fost deja anunțat, rămâne doar de văzut în cât timp îl va putea aduce Netflix pe ecranele noastre.
