HP prezintă PC-ul pliabil Spectre Foldable PC, cu un ecran OLED de 17 inch

Scris de | 19 septembrie, 2023
HP prezintă PC-ul pliabil Spectre Foldable PC, cu un ecran OLED de 17 inch

Luând exemplu de la ASUS şi Lenovo, HP a intrat pe piaţa PC-urilor pliabile anunţând un Spectre Foldable PC. Acesta oferă o experienţă versatilă de computing, mulţumită unui ecran OLED de 17 inch, cu un kickstand la pachet.

Ecranul se poate plia în două, după care i se poate ataşa o tastatură cu conexiune Bluetooth, creând un laptop compact de 12.3 inch. Tastatura are o balama, care permite o înclinare în jos parţială, ducând la apariţia unui laptop de tip „one and a half”, pentru diferite scenarii de utilizare.

Dispozitivul se poate folosi şi că o tabletă de 17 inch de sine stătătoare. La interior găsim un procesor Intel Core i7-1250U, parte a familiei Alder Lake, cu 10 nuclee, incluzând două pentru performanta şi 8 pentru eficienţa energetică. Completate de RAM LPDDR5, 16 GB la 5200 MHz, plus SSD de 1 TV (NVMe), dar şi grafică integrată Intel Iris XE.

Are şi Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.3, două porturi Thunderbolt 4 cu suport USB-C şi DisplayPort. Toată maşinăria măsoară 277.05 x 191.31 x 21.4 mm şi cântăreşte 1.354 kilograme fără tastatura sau 1.624 kilograme cu ea.

Preţul e pe măsură inovaţiei, 4999 dolari, iar precomenzile se aplică doar pe site-ul HP SUA. Livrările încep în octombrie.

Etichete: , , , ,

Sursa: Ubergizmo