Dacă ai un PlayStation 5 în 2023, Spider-Man 2 este cu siguranță unul dintre titlurile pe care fie le-ai cumpărat deja, fie ești pe care să îl cumperi. Voi spune de la început că acesta este unul dintre cele mai ușor de recomandat jocuri ale anului, întrucât este, în mare parte, o cantitate cunoscută. Acesta livrează nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce promite: o experiență autentică Spider-Man, destul de originală în abordare, continuând perfect firul narativ al celor două titluri anterioare de pe PS4. Zicala spune că „unde-s doi, puterea crește”, așa că nu prea ai cum să dai greș atunci când ești pus în controlul a doi Oameni Păianjen în același timp, nu? Hai să aflăm împreună.
Universul Spider-Man de la Insomniac reușește din nou să surprindă
Jocurile Spider-Man anterioare de la Insomniac Games au reușit să creeze un nou „univers” Marvel, în care originile, motivațiile și identitatea anumitor personaje erau familiare pentru orice fan Spider-Man, dar și destul de originale pentru a crea curiozitate chiar și pentru cei mai devotați dintre aceștia. Scenariile au fost de nivelul unei serii de benzi desenate noi, iar Spider-Man 2 continuă în aceeași direcție. Dacă în Spider-Man 1 antagoniștii principali erau diverși membri ai echipei de super criminali „Sinister Six” cu Doc Ock în frunte, în Spider-Man 2 avem două amenințări și mai mari: Kraven the Hunter și Venom, simbiotul extraterestru.
Ambele portretizări ale acestor personaje sunt diferite față de cele pe care le cunoaștem din benzi desenate, desene animate, sau filme, însă asta le face cu atât mai interesante, întrucât ai ocazia să descoperi noi variații pe aceeași temă, cu destule surprize neașteptate pe parcurs. Pot spune că am apreciat și direcția reinterpretărilor altor inamici clasici ai lui Spider-Man precum Mysterio sau Tombstone, dar am fost surprins și de felul cum au fost tratați alți antagoniști din trecut în raport cu viitorul lui Spider-Man în acest univers. Din câte îmi dau seama, în urma evenimentelor din Spider-Man 2, se pare că ne apropiem de finalul acestei „trilogii”.
Dacă acestea sunt însă cele mai bune variante ale acestor antagoniști, este greu de spus, întrucât există atât de multe serii și universuri paralele în Multiversul Marvel, încât este greu să fii la curent cu toate. Mie unul mi-au plăcut ambii antagoniști principali, ceea ce face, pentru mine, să merite măcar parcurgerea poveștii, indiferent de calitatea altor elemente ale jocului. Și chiar dacă antagoniștii sunt foarte bine puși la punct, nu vorbim despre un scenariu tocmai „perfect”. Mi s-a părut că spre final concluzia a fost cam grăbită și mă așteptam să văd ceva mai mult Venom decât avem parte în titlul de față. Acei 19” de Venom promiși de către Insominac Games (o glumă spusă în raport cu ediția de colecție a jocului) s-au dovedit a fi mult mai „scurți” decât mă așteptam.
În stilul GTA V, Spider-Man 2 te pune în orice moment în controlul unuia dintre cei doi Spider-Men. Poți alege să joci cu Miles sau cu Peter, fiecare având la dispoziție propriile misiuni principale și secundare. Este ca și cum cele două titluri anterioare au fost combinate într-unul singur, putând în oricare moment să schimbi între ele. Tranziția este însă mult mai rapidă decât era acum 10 ani pe PS3, putând schimba personajul aproape instant cu o singură apăsare de buton, iar tranziția te poate duce la capătul celălalt al hărții, fără ecrane de încărcare.
Cu Miles Morales interacționezi mai des cu anumite NPC-uri din jurul lui, precum Ganke și mama sa, Rio Morales, și ai tot felul de misiuni secundare în care Spider-Man ajută comunitatea locală din Harlem și împrejurimi. În paralel, Peter Parker preia, în general, amenințările mai serioase, precum vânătorii lui Kraven, sau un cult de piromani care vor să pornească Apocalipsa. Multe dintre activitățile din New York-ul extins sunt exclusive unui personaj sau altuia, însă există și destule activități care pot fi abordate de oricare dintre Oamenii Păianjen. Mi-a plăcut să văd misiunile de fotojurnalism cu Peter, care aduc aminte de originile personajului din alte tipuri de media în care apare.
Misiunile secundare nu sunt tocmai „opționale”
O mare parte dintre activitățile secundare sunt însă variații pe aceeași temă din primele jocuri: infiltrarea stealth a unor baze de inamici, cu opțiunea de a te lupta cu ei atunci când ești detectat, eliminarea cât mai rapidă a unor bande de criminali, oprirea unor mașini pe străzi sau diverse mini-game-uri nu tocmai distractive. Spider-Man 2 nu mi se pare că vine cu o evoluție majoră în cazul conținutul secundar. Din păcate, multe dintre aceste misiuni sunt necesare pentru a debloca resurse necesare pentru upgrade-uri, sau chiar opțiunea de fast travel prin zone ale orașului. Din fericire, multe dintre upgrade-uri, precum costumele variate pentru fiecare „păianjen” în parte, nu sunt neapărat necesare pentru progres.
Se vede însă că o atenție deosebită a fost acordată misiunilor principale, acestea fiind atent construite și scriptate. Atmosfera este setată de la începutul jocului pe modul „spectaculos”, când cei doi Spider-Men trebuie să se lupte cu Sandman, iar „arena” este un întreg cartier al New York-ului, putând parcurge kilometri întregi în câteva secunde fiind aruncat de Sandman, sau zburând pe curenți de aer în căutarea lui. Tranziția de la un personaj la celălalt este „seamless”, iar astfel de momente apar pe tot parcursul jocului. Deși uneori acțiunea se mai „potolește”, din când în când apare câte o misiune de-a dreptul impresionantă, precum cea în care urmărești îl urmărești în paralel pe The Lizzard, dar și pe vânătorii lui Kraven pe apă, aceștia fiind pe jetski-uri, bărci și vapoare. Pe alocuri unele momente mi-au amintit de secvențe similare din seria Uncharted, când Nathan Drake sărea de pe camion pe camion sau când se cățăra pe temple în timp ce totul în jurul său exploda și ceda la fiecare mișcare.
Desigur, totul este accentuat și de „prestația” actorilor, atât în secvențele în care trebuie să „joace” efectiv, cu mimica feței perfect captată, cât și prin interpretarea strict vocală. De altfel, vocile personajelor principale și secundare se aud aproape constant în dialoguri care au loc chiar și în timpul celor mai antrenante secvențe de luptă, iar faptul că replicile și prestațiile sunt atât de naturale și autentice pun acest joc peste multe alte titluri din ultimii ani, care nu oferă o atenție atât de mare acestui aspect.
Toți actorii din jocurile anterioare se întorc în Spider-Man 2, alături de interpretări de excepție de la Jim Pirri și Tony Todd (originalul Candyman) pentru Kraven, respectiv Venom. Ce nu pot spune că apreciez este însă faptul că anumite personaje, în special dintre cele principale (Peter și MJ) au un look atât de diferit de la un joc la altul întrucât a trebuit să mă asigur că nu îmi amintesc eu greșit fețele lor. Știam că Peter a fost schimbat din variantele „remasterizate”, dar chiar și așa, mi se pare că iar arată puțin diferit și față de versiunea „nouă”. Mary Jane Watson, în schimb, mi se pare complet diferită, chiar dacă la nivel de bază, modelul personajului său nu pare că s-a schimbat foarte mult. Felul în care trăsăturile feței sunt redate în noul joc o schimbă extrem de mult. Sigur, putem justifica că au trecut câțiva ani între cele două jocuri. Nu zic, se mai schimbă omul, dar parcă nu atât de mult într-un timp atât de scurt.
Și că tot am amintit de Mary Jane, aceasta revine și în rolul de personaj jucabil, în câteva secvențe „stealth”, ceva mai bine realizate decât în jocul original. Acestea sunt acum mai puțin frustrante, întrucât nu mai trebuie doar să te furișezi și să te ascunzi. MJ este un adevărat „asasin” în Spider-Man 2. După un antrenament alături de Silver Sable, aceasta poate să se lupte cot la cot cu vânătorii lui Kraven, și să îi elimine silențios în stil „Hitman”. N-aș spune că așteptam cu nerăbdare aceste misiuni, mai ales că sunt obligatorii pentru a progresa prin poveste, dar măcar sunt mult mai puține și mai plăcute în noul joc.
Elementele RPG nu aduc abilități noi, ci doar putere mai mare
Toate misiunile principale și activitățile secundare, împrăștiate pe imensa hartă a New York-ului duc la acordarea multiplelor resurse din joc. Fie că aduni XP pentru a crește în nivel pentru a debloca skill-uri care pot fi investite în cele trei arbori (câte unul pentru fiecare păianjen individual, și unul de skill-uri comune), fie că aduni componente tech, sau alte 3-4 resurse diferite, toate te vor ajuta să devii mai puternic. Din păcate, aici sunt destul de dezamăgit, întrucât această RPG-izare a tuturor jocurilor duce de multe ori la „grinding” inutil în misiuni secundare doar pentru a putea face față mai ușor la provocările din campania principală.
Chiar și pe dificultatea medie, anumite misiuni principale pot deveni destul de grele dacă nu ai jucat destule secundare pentru a-ți upgrada bara de viață, pentru a debloca anumite skill-uri, sau pentru a upgrada diversele gadget-uri ale lui Spider-Man. De la un punct înainte, ceea ce obții exclusiv prin „poveste” nu este de ajuns. Aș fi preferat un balans mai bun aici, sau ca misiunile principale să ofere mai multe resurse necesare. Totuși, dacă ti-a plăcut să „cureți” harta din Spider-Man 1 și Miles Morales, și în 2 vei găsi cam aceleași activități. Acesta este unul dintre jocurile mai ușor de „platinat” din piață.
Poate că n-aș fi avut o problemă atât de mare cu aceste upgrade-uri, dacă acestea ar fi adăugat elemente noi importante în gameplay, însă majoritatea sunt doar „stat boosters”, care fac atacurile deja existente mai puternice, fără să adauge abilități noi. De la început și până la final, gameplay-ul este în mare parte identic, cu un singur buton de atac, un buton de „dodge” și diverse abilități speciale și gadget-uri care pot fi folosite pentru a „controla” mai bine aglomerările de inamici. Nu există prea multe combo-uri sau variații de acest gen. Speram la o evoluție mai serioasă a gameplay-ului, mai ales când avem câte două seturi de abilități speciale pentru fiecare Spider-Man în parte. De fapt, acestea aduc mai mult schimbări vizuale de efecte, decât prea multe avantaje tactice în lupte.
Spider-Man din 2018 și expansion-ul său standalone Miles Morales au demonstrat deja abilitățile Insomniac Games pentru a realiza o experiență autentică în universul Marvel, cu un gameplay intuitiv, un oraș mare și detaliat și un accent major pus pe valori de producție de nivel înalt. Astfel, din aceste puncte de vedere nu îmi făceam griji că Spider-Man 2 nu va livra un nivel calitativ cel puțin la fel de înalt.
Spider-Man 2 este unul dintre puținele jocuri cu adevărat „next-gen”
Adevărul este însă că jocurile originale, și variantele lor remasterizate de PlayStation 5 au fost atât de avansate din punct de vedere grafic în 2018 și 2020, încât trecerea la Spider-Man 2 nu mi s-a părut, cel puțin inițial, un pas atât de mare înainte. Dacă pun secvențe de gameplay de traversare a orașului din cele două jocuri unul lângă celălalt, acestea pot arăta aproape identic la o primă privire.
Totuși, dacă stai să analizezi puțin, lucrurile nu stau tocmai așa. În secvențele cinematice, cel puțin, personajele sunt acum ceva mai detaliate și mai expresive, iar fidelitatea grafică și animațiile realiste permit acum chiar și portretizarea unui limbaj realist prin semne, unul dintre personajele importante din poveste fiind surdo-mut. În timpul gameplay-ului însă, multitudinea de mici modificări subtile conturează o experiență de joc mai imersivă. Avem o densitate cu mult crescută a numărului de pietoni și mașini în trafic, vegetație mult mai detaliată, și efecte speciale avansate, precum reflexii cu ray tracing pe cam toate suprafețele. Și, față de variantele de PlayStation 5 și PC ale primelor două jocuri, ray tracing-ul nu mai este opțional. Acesta este pornit permanent atât în modul „Fidelity”, optimizat pentru 30/40 FPS, cât și cel „Performance” pentru 60 FPS.
Pentru review, am jucat Spider-Man 2 în modul Fidelity pe un televizor OLED LG CX, la 120 Hz cu modul VRR, care permite deblocarea framerate-ului, activat. Astfel, jocul a rulat în rezoluție 4K dinamică, și a oferit constant peste 40-45 de cadre pe secundă, sau chiar spre 60 în unele situații. Avantajul în acest mod pe un monitor sau televizor cu refresh rate variabil este că framerate-ul este sincronizat cu refresh rate-ul, oferind astfel o consistență foarte bună a input lag-ului. Astfel, fiecare apăsare de buton se simte excelent în joc, indiferent dacă sunt afișate 40 sau 60 de cadre pe secundă, sau oricare valoare intermediară.
În mod normal aș fi jucat pe modul Performance la 60 FPS blocat, dar experiența este atât de bună pe Fidelity, încât este greu să recomand altceva. Dezavantajul este că, dacă aveți un monitor sau televizor la 60 Hz, jocul va rămâne blocat la 30 FPS pe Fidelity, iar dacă nu deblocați framerate-ul pentru a folosi VRR pe un ecran la 120 Hz, acesta va fi blocat la fix 40 FPS (adică 1/3 din total). Din fericire, Insomniac oferă opțiuni multiple, la latitudinea jucătorului, în funcție de hardware-ul pe care îl are disponibil și toleranța la framerate-uri mai mici sau mai mari.
Cel mai mare upgrade față de titlurile anterioare este însă faptul că jocul are loc într-o zonă de două ori mai mare. Vechiul Manhattan din Spider-Man de PS4 rămâne pe poziții, cu mici modificări și cosmetizări la nivel grafic, dar sunt adăugate două noi cartiere din New York: Brooklyn și Queens, fiecare cu identitatea vizuală proprie, complet integrate în mediul de joc. Sigur, orașul nu este reprodus 1:1 la fel ca în realitate. Mediul de joc este mult mai mic decât orașul real, însă cine a fost la New York poate imediat să recunoască faptul că „atmosfera” orașului este excelent redată în aceste titluri cu Spider-Man, de la aspect, la densitate, înălțimea clădirilor și reproducerea diverselor cartiere.
Păianjenii cu aripi
Pentru a permite parcurgerea orașului, acum extins, într-un mod cât mai plăcut și rapid, avem acum și Web Wings, care transformă costumului lui Spider-Man într-un soi de „wingsuit”. Astfel, poți plana la viteze mari printre zgârie-norii din Manhattan dar și peste casele de suburbie din Queens, și poți combina zborul cu toate celelalte posibilități de transport prin intermediul pânzei de păianjen și abilităților de cățărare ale celor doi Spider-Men.
Adevărul este că în mai mult de jumătate din timp am folosit aripile pentru transport dintr-o parte în alta a orașului, întrucât această mecanică de joc, complementară pânzelor, reușește să fie extrem de distractivă. Adăugând și faptul că există curenți de aer prin tot orașul, care te poate duce și mai rapid pe anumite rute, atât între diversele cartiere, cât și de pe o insulă pe cealaltă, deja se conturează o varietate destul de mare în gameplay în momentele „liniștite”, dintre misiuni.
Și totuși, dacă alegi să duci la bun sfârșit misiuni secundare destule pentru fiecare zonă în parte, poți debloca și cel mai impresionant fast travel pe care l-am văzut în jocuri de până acum. Practic, alegi un punct pe hartă, apeși butonul și aproape instant și cu o tranziție complet naturală. Camera se mută de pe harta virtuală pe mediul de joc, cu Spider-Man deja în zbor sau agățat de pânză chiar în acel loc pe care l-ai selectat. Această tranziție este una care demonstrează avantajele SSD-ului ultra rapid de pe PlayStation 5, care poate încărca jocul complet sau muta personajul dintr-un punct în altul al hărții aproape instant. După experiența Ratchet & Clank Rift Apart, care folosea tehnologii similare pe PS5 și care nu au fost la fel de bine implementate pe PC, mă aștept ca eventuala versiune de PC a lui Spider-Man 2 să nu facă aceste tranziții la fel de rapid.
Ar mai trebui să menționez și faptul că am întâlnit câteva bug-uri, însă nu unele majore, ci mai degrabă amuzante, precum un personaj care plutea la infinit după ce a fost prins în pânză, sau crash-uri de vreo 3 ori pe parcursul celor peste 20 de ore de joc. De fiecare dată, întoarcerea la joc a avut loc în doar câteva secunde, iar sistemul de checkpoint-uri este destul de bun pentru a te asigura că nu pierzi progres în cazul în care trebuie să întrerupi jocul. Aș fi preferat să nu existe aceste momente, dar totodată, chiar și cu aceste bug-uri și crash-uri, tot este unul dintre cele mai finisate titluri din 2023.
La urma urmei, Spider-Man 2 este un joc mai mult decât competent. Este mai degrabă încă o demonstrație de forță de la Sony Computer Entertainment în 2023, care, chiar dacă nu reușește să „livreze” pe toate planurile, demonstrează încă odată ce pot reprezenta jocurile AAA în această industrie, dacă primesc bugetele, timpul și atenția, necesare pentru a construi un astfel de „blockbuster”. Avem de a face cu unele dintre cele mai impresionante secvențe de acțiune din ultimii ani din jocuri video, cu o coregrafie și tranziții excelente între gameplay și secvențe cinematice, cum n-am mai văzut de la God of War, The Last of Us Part 2 și Uncharted 4.
Pe de altă parte, mi se pare că noul titlu ar fi trebuit să se diferențieze mai mult de jocurile anterioare și că anumite stângăcii la capitolul poveste puteau fi evitate. De asemenea, nu înțeleg de ce se tot schimbă fără un motiv clar fețele personajelor de la un titlu la altul, iar gameplay-ul mi se pare cam simplist. De asemenea, acele elemente RPG sunt cam prea intruzive și te cam obligă să faci și misiuni secundare, chiar dacă vrei să te concentrezi, la o primă parcurgere pe poveste.
