Un client Apple a primit 60 de iPhone 15 Pro Max în loc de 4 bucăți, câte comandase inițial

Scris de | 2 noiembrie, 2023
Un client Apple a primit 60 de iPhone 15 Pro Max în loc de 4 bucăți, câte comandase inițial

Un client Apple din SUA care a comandat trei iPhone 15 Pro Max de diverse capacități de stocare a avut un șoc atunci când a primit comanda. Nu doar că a primit cele trei telefoane pe care le-a comandat, dar a primit și alte câteva cutii pline cu telefoane Apple. În total, 60 de unități de iPhone au ajuns în posesia lui, toate iPhone 15 Pro Max cu cea mai înaltă variantă de stocare: 1 TB.

O eroare logistică a înlocuit o comandă de patru telefoane cu una de 60, în valoare de aproape 100.000 de dolari

Comanda inițială făcută de utilizatorul de pe TikTok @legends_gio era pentru un iPhone 15 Pro Max de 1 TB și alte trei unități Pro Max de 256 GB. Deja comanda era veche de aproape două luni, fiind inițiată pe 15 septembrie. Întârzierea se dovedește însă a fi prelungită, întrucât ce a primit în locul celor trei unități comandate au venit trei cutii mari, în care se găsesc câte 20 de unități de iPhone 15 Pro Max de 1 TB.

Cu siguranță, aceasta este o eroare logistică, cineva încurând comenzile sau livrările. Întregul transport de telefoane valorează 96.000 de dolari americani, dacă fiecare telefon în parte este evaluat la prețul de listă de 1.599 dolari americani.

Ce se întâmplă mai departe? Cel mai probabil, Apple va cere telefoanele înapoi, întrucât aceasta a fost o eroare. Desigur, legislația SUA îi permite lui @legends_gio să le păstreze. În același timp, Apple are puterea de a dezactiva respectivele telefoane de la distanță. Astfel, nici dacă ar dori să înceapă să le vândă online pe site-uri de anunțuri, acesta nu ar putea să le valorifice în vreun fel.

Practic, clientul nici măcar nu a primit comanda inițiată imediat după lansare, deci comanda sa reală ar trebui să fie în continuare în tranzit.

Având în vedere cât de greu de obținut este un iPhone 15 Pro Max, chiar și acum, la mai bine de o lună după lansare, probabil că cei care își așteaptă telefoanele cu nerăbdare vor simți puțină frustrare văzând că 60 de unități au ajuns din greșeală la un singur client.

Etichete: ,