Primul trailer pentru GTA 6 a fost publicat zilele trecute, iar lansarea nu a fost lipsită de probleme. Și ca orice alt eveniment de mare anvergură, această lansare avea să creeze ceva controverse. Una dintre ele a apărut atunci când adevăratul Miami Joker a publicat un filmuleț pe TikTok în care acuză studioul că i-ar fi folosit imaginea fără acordul său, iar acum compania îi datorează „un milion sau două” pentru această mișcare. Desigur, reacțiile din partea fanilor și a oamenilor din industrie nu îl favorizează pe americanul al cărui nume real este Lawrence Sullivan.
@lawrence.sullivan0 #gta6 #gta6new #gtaonline #gta6joker #florida #maimijoker #gta6 #floridajoker #miami #305 #727 #gta6trailer #thejoker #facetattoos #jokersmile #dc #fyp #joker
♬ original sound – Lawrence Sullivan
Lawrence, ori Joker-ul de Miami, a devenit popular în 2017 atunci când a fost judecat într-un tribunal din Florida pentru că a îndreptat o armă de foc spre mașinile care circulau pe stradă. Acesta a ieșit în evidență prin tatuajele sale, în special cele de pe față care sunt inspirate de personajul lui Joker din universul DC. Toată această popularitate a culminat cu momentul în care Rockstar a inclus o secvență cu un personaj similar în trailer-ul pentru GTA 6, iar când și-a văzut asemnănarea în video, americanul a postat rapid filmulețul pe TikTok.
La o primă vedere, într-adevăr, personajul din joc este inspirat clar de asemănarea lui Lawrence Sullivan, dar atât. În postarea de pe TikTok, acesta acuză studioul că i-ar fi furat viața și asemănarea, dar dintr-o secvență de câteva secunde nu prea poți avea câștig de cauză. Și la final de zi, nu este singurul american cu tatuaje pe față și păr colorat, așa că Rockstar ar putea juca oricând cartea asta dacă ar fi ca acest caz să ajungă în instanță. Din nefericire pentru Joker, nu cred că se va alege cu câștiguri financiare din această întâmplare, dar faima pe care a căpătat-o acum poate fi la fel de bine folosită în scopuri proprii. GTA 6 va fi lansat în 2025 pe PlayStation 5 și Xbox Series X.