Este greu pentru jocuri noi, care nu fac parte din francize mari, să iasă la suprafață într-o industrie sufocată de servicii live interminabile și francize anualizate, dar sper că Banishers: Ghosts of New Eden să aibă parte măcar de un succes moderat, care să încurajeze și alte studiouri mai mici să își asume astfel de riscuri. Pur și simplu mi se pare că acest titlu, un Action RPG nu foarte complex și nici pe departe perfect, este o gură de aer proaspăt și un joc pe care nu ar trebui să îl ratați la început de 2024.
Vânătorii de fantome în America colonială
Totul începe chiar cu universul pe care Don’t Nod l-a creat pentru acest titlu. Chiar dacă acțiunea are loc în coloniile britanice din America ale secolului XVII, este destul de clar că vorbim despre o reinterpretare fantastică a istoriei, unde fantomele, strigoii și alte creaturi mistice sunt reale, iar job-ul de „banisher” este recunoscut de toată lumea. Titlularii „banishers”, Antea Duarte și Red mac Raith, practic un „power-couple” de detectivi mistici, călătoresc lumea pentru a scăpa oamenii de fantomele care îi bântuie, dar blestemul din New Eden se dovedește a fi prea mult chiar și pentru ei. În urma evenimentelor de la începutul jocului, Antea este ucisă, Red este rănit, dar legătura dintre ei nu o lasă pe Antea să treacă în neființă așa ușor.
Faptul că Antea devine o fantomă încă de la începutul jocului este catalizatorul care pune în mișcare restul evenimentelor. Red are acum o motivație pentru a continua lupta împotriva fantomelor din New Eden, pentru a desluși misterul din jurul blestemului care afectează regiunea și pentru a încerca (sau nu) să o aducă înapoi la viață pe Antea.
Deși nu pare la prima vedere, acest Action RPG nu este bazat exclusiv pe lupte. Probabil că mai mult de jumătate din joc vei conversa cu selecția colorată de NPC-uri unice, fiecare având o poveste interesantă. Banishers este și un joc care îți va testa limitele moralității, având de ales pe parcursul jocului să învinuiești cetățenii și să le recoltezi sufletele sau să trimiți fantomele care îi bântuie pe lumea cealaltă. Alegerea are și consecințe, întrucât dacă vrei să o învii pe Antea, va trebui să colectezi cât mai multe suflete.
Din fericire, jocul face alegerile grele foarte simple, întrucât aproape niciun personaj care este pus în fața judecății banisher-ilor nu este inocent. Orice alegere faci, va fi una corectă, ușor de justificat în final. Acesta mi se pare că este un punct forte al jocului, care nu pictează nicio alegere drept rea sau bună. Nu există, de fapt, un sistem de moralitate de tipul Paragon/Renegade, Good/Evil, ci doar alegeri pe baza investigațiilor din fiecare „caz” în parte. Red și Antea pot fi deopotrivă „vânători de fantome” pentru a scăpa oamenii de spirite malefice, dar pot devini, la nevoie și jurați, judecători și călăi ai cetățenilor din New Eden.
Din acest punct de vedere, aș spune că Banishers împrumută elemente din The Witcher, care la rândul său este un soi de detectiv care vânează tot felul de bestii în schimbul banilor. Totuși, titlul nu „se joacă” la fel ca Witcher, fiind mai degrabă un RPG mai „light”, similar în gameplay cu ceea ce am întâlnit în titlurile recente din seria God of War.
Banishers este un Action RPG „lite”
Chiar și structura mediului deschis este similară cu cea din titlurile de la Sony Santa Monica, fiecare regiune fiind deschisă, dar o poți explora doar pe cele câteva căi prestabilite de designer-ii jocului. La fel ca în jocuri de tip „metroidvania”, anumite trasee sunt închise până când descoperi abilitatea care îți permite să spargi bariera respectivă. Mai mult, experiența din Banishers este una „pietonală”, fără cai, vehicule sau prea multe metode de a scurta distanțele parcurse. Tot timpul va trebui să mergi pe jos de la un obiectiv la altul, în special atunci când descoperi o zonă nouă. Pe parcurs deblochezi și posibilitatea de a te teleporta între focuri de tabără, însă trebuie să fii fizic la unul pentru a te putea teleporta la un altul de pe hartă. Trebuie să te înarmezi cu răbdare și să fii conștient că vei explora regiunile jocului de mai multe ori dacă vei dori să duci la bun sfârșit și quest-urile secundare.
Luptele sunt partea mai puțin interesantă a jocului, aș putea spune. Asta pentru că deși există mai multe skill tree-uri pentru progresie și echipament care îți îmbunătățește atributele și abilitățile, gameplay-ul rămâne neschimbat de la început și până la sfârșit. Red este echipat cu o sabie și o torță magică pentru atacuri, iar Antea în forma sa spirituală, poate doar să atace cu pumnii și să activeze anumite abilități speciale puternice. Armele pe care le echipezi nu schimbă arma efectivă, ci doar skin-ul acesteia și bonusurile pe care ți le oferă.
Totodată, nu poți avea toate skill-urile deblocate simultan. Pentru fiecare nivel din fiecare skill tree, poți activa o singură abilitate dintre cele două disponibile. Astfel, nu poți deveni overpowered față de inamici, dar poți crea niște build-uri foarte interesante. Dacă îți place să tragi mai mult de la distanță cu pușca, poți selecta bonusuri care să îți mărească damage-ul cu aceasta. Dacă îți place să folosești atacurile grele cu sabia sau să creezi combo-uri de atacuri cu Red și Antea împreună, poți selecta skill-urile potrivite pentru asta.
Personal, mi se pare că schimbul între personaje în timpul combo-urilor nu funcționează foarte bine și am preferat să îi folosesc pe fiecare individual, în funcție de slăbiciunile fiecărui inamic, însă spre final am ajuns să folosesc aproape exclusiv pușca în lupte. Inamicii scalează în nivel odată cu Red, iar spre final mi s-a părut că atacul cu sabia devine mai puțin util. Desigur, puteam în orice moment să reinvestesc punctele de skill-uri, întrucât nu te costă nimic să le muți după cum dorești.
Surprinzător pentru anul 2024: bug-uri puține, optimizare bună
Așa cum vedeți probabil în screenshot-urile din acest articol, jocul este foarte atmosferic, iar acest lucru se datorează direcției artistice excelente. Nu aș spune că este unul dintre cele mai arătoase jocuri din piață, fiind mai degrabă comparabil cu un joc de top de pe PlayStation 4. Totuși, acesta arată excelent, în special în secvențele cinematice, iar din când în când te va uimi cu peisajele pitorești chiar și în timpul gameplay-ului. Dacă iei la bani mărunți elementele grafice vei descoperi modele de inamici cu puține poligoane, medii de joc simpliste și texturi nu tocmai detaliate, dar, în ansamblu, suma acestor elemente asigură un joc plăcut din punct de vedere vizual.
Mi s-a părut însă că au fost cam mulți „bucătari” implicați atunci când au fost realizate fețele personajelor. Cele principale arată în general foarte bine, dar unele NPC-uri pot avea o calitate variabilă, de la personaje care au primit o atenție mare, până la modele generice, parcă cumpărate de pe vreun magazin de asset-uri. De asemenea, se vede bugetul redus față de titlurile AAA din ultimii ani atunci când vine vorba despre lip-sync. După jocuri care folosesc performance capture și au o mimică realistă pentru fețele personajelor, multe dintre personajele din Banishers par să fie cu 1-2 generații în urmă la acest capitol Păcat, pentru că actorii fac o treabă foarte bună pe partea audio, în special în quest-urile principale. În cele secundare mai ai parte de câte o voce mai „dubioasă”, dar acestea sunt detalii care pot fi trecute cu vederea. Important este că tot jocul are voci pentru toate personajele, de la început și până la sfârșit, fără excepție.
Un avantaj al faptului că este un joc mai puțin avansat din punct de vedere tehnic este faptul că avem parte de optimizare foarte bună pe PC. L-am putut juca în 4K cu toate setările la maximum la un framerate în jurul a 100 de cadre pe secundă pe un RTX 3080 cu DLSS pe setarea „Quality”. Pentru 1080p la 60 de cadre pe secundă și totul la maximum este recomandat un RTX 2060 Super, o placă video foarte accesibilă. Ce nu mi-a plăcut însă este lipsa HDR-ului din versiunea de PC. În 2024 nu ar trebui să mai existe jocuri fără suport pentru HDR.
Știu că pare că critic foarte mult Banishers, însă acestea ar fi singurele lui puncte mai puțin bune. Iar niciunul nu este de ajuns pentru a strica experiența de joc. Pentru a parcurge povestea, ai nevoie de cam 20-30 de ore, însă m-aș mira ca cei care sunt captivați de poveste să nu înceapă, ca mine, să facă fiecare quest secundar și să încerce să curețe întreaga hartă de obiective secundare.
Ba chiar explorarea este permanent încurajată, prin cufere și alte bonusuri la tot pasul. Există și destule „challenge-uri”, care te pun față în față cu un boss mai dificil, sau în arene care trebuie „curățate” pe baza unor modificatoare de gameplay. Uneori anumite atacuri sunt mai puternice, alteori inamicii sunt imuni la ele. Trebuie să te adaptezi pe loc, și sunt chiar și câteva tipuri de challenge-uri repetabile, care devin din ce în ce mai grele, dar care oferă și resurse mai multe pentru achiziționarea de upgrade-uri.
