Ne aflăm la mai puțin de o lună distanță de premiile Academiei de Film din Statele Unite ale Americii, Oscarurile, care și-au pierdut din însemnătate de-a lungul timpului, însă rămân încă un mod extraordinar de promovare și recomandare a filmelor. Anul acesta, ca niciodată, sunt „la zi” cu aproape toate nominalizările, și am văzut 9 din cele 10 filme nominalizate la premiul cel mare al serii, Best Picture – urmează să văd și American Fiction foarte curând.
Așadar, am zis că e un moment bun să arunc o privire de ansamblu asupra tuturor filmelor care se află în cursa pentru cel mai bun film al anului 2023 – care va fi câștigată de Oppenheimer, cel mai probabil. Nu știu dacă aș numi această serie de articole review-uri pentru că nu o să analizez totul despre ele, dar o să zic ce îmi place și ce nu îmi place despre fiecare din filme și cam care sunt șansele lor reale la vreun premiu Oscar.
Și cum altfel să încep o astfel de serie, decât fluierând în biserică? Pentru că primul dintre nominalizații despre care vreau să vorbesc în acest Oscars Preview este unul care a fost lăudat de mai toți criticii de film care l-au văzut: Zone of Interest.
Ce este Zone of Interest
Zone of Interest este regizat de Jonathan Glazer, iar scenariul este realizat după cartea lui Martin Amis cu același nume, însă adaptarea nu prea respectă scenariul cărții, deci le putem lua ca două povești separate. Un „fun fact” deloc fun este faptul că Martin Amis a murit pe data de 19 mai 2023, chiar în ziua în care filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes.
Zone of Interest spune povestea comandantului de la Auschwitz, Rudolf Höss, și a familiei sale, în timp ce aceștia duc o viață normală, într-o casă aflată lângă cel mai mare lagăr de concentrare din istorie. E un film despre Holocaust, dar care nu surprinde vizual ororile legate de Holocaust, deci nu aș zice că există vreo limită de vârstă recomandată pentru spectatori, însă există o limită de înțelegere (doamne, ce elitistă pare fraza asta, îmi pare rău). Ideea e că trebuie să ai ceva cunoștințe despre perioada și contextul istoric al filmului, ca să înțelegi ce se întâmplă în anumite momente, de unde se aud anumite sunete, sau despre ce e vorba de fapt într-o conversație aparent plictisitoare, care se leagă de diferența de temperatură dintre camere.
În rolurile principale se află Christian Friedel (Rudolf Höss) și Sandra Hüller, care este nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru interpretarea din Anatomy of a Fall (Anatomie d’une chute). Zone of Interest este nominalizat la 5 premii Oscar: cel mai bun sunet, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun film străin și cel mai bun film.
Ce mi-a plăcut
Principalul lucru pe care îl face foarte bine Zone of Interest este felul în care se folosește de sunet. Nominalizarea pe care a primit-o la cel mai bun sunet este probabil cea pe care o merită cel mai mult, pentru că sunetul chiar este un personaj în sine în filmul lui Glazer. Mica Levi, care a compus muzica din film, avea pregătit un score mult mai lung, dar Glazer a preferat să renunțe complet la muzică pentru mare parte din film și să se bazeze doar pe sound design, acesta fiind principalul mod de a dezvălui ororile care se întâmplă dincolo de grădina superbă a familiei Höss. E un mod foarte interesant de a spune o poveste despre Holocaust, bazându-te practic pe capacitatea publicului tău de a realiza că sunetul este mult mai important decât într-un film obișnuit și că acesta este singura lor fereastră către realitatea ororilor care se întâmplă peste zid. În ceea ce privește partea audio, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, și ai putea spune că Zone of Interest devine un film horror dacă închizi ochii și ești atent numai la ce se aude.
Christian Friedel și Sandra Hüller sunt buni în rolurile principale, dar niciunul dintre ei nu realizează o interpretare memorabilă. Hüller este de o mie de ori mai bună în Anatomy of a Fall, și abia aștept să vorbesc despre ea atunci, însă aici cei doi înțeleg că, deși sunt actori principali, niciunul din ei nu e elementul principal al filmului.
Cinematografia este și ea un punct forte, cu multe planuri medii și largi, cadre de ansamblu cu o locație frumoasă, îngrijită, însă care are mai mereu în fundal un element care are rolul de a te trezi la realitate: o coloană de fum, un soldat, sau alte lucruri. „Vinovatul” la acest capitol este Lukasz Zal, care a mai lucrat la două filme care meritau mult mai multă atenție decât au primit, Ida și excelentul (dar și foarte depresivul) I’m Thinking of Ending Things. Și da, dacă ai citit câte ceva despre Zone of Interest, știi deja probabil că au fost folosite camere lăsate pe poziții fixe în casa familiei Höss, pentru a filma actorii și în momente în care nu știau că sunt filmați. Mi se pare genul acela de fact pe care un student la film încearcă să îl spună unei fete pe care încearcă să o cucerească, ca să pară mai interesant. Scuze, dar nu mi se pare ceva revoluționar deloc.
Ce nu mi-a plăcut
Problema principală a lui Zone of Interest este că, mai presus de toate, este un film plictisitor. Și am văzut peste tot oameni și critici care spun că „la prima vedere este un film plictisitor, dar când înțelegi despre ce e vorba, e cutremurător și e unul dintre cele mai importante filme ale ultimilor ani”. Și sigur, înțeleg punctul acesta de vedere… dar tot e al naibii de plictisitor și la a doua vedere, nu doar la prima. Eu unul, odată ce am înțeles ce a vrut să arate Glazer în film, am priceput și cum se va desfășura restul „acțiunii”. E o idee excelentă pentru un scurtmetraj, dar care nu mi se pare că avea nevoie de runtime-ul unui lungmetraj, pentru că devine banală și își pierde din efect. Orori față de care ne astupăm urechile și ne ascundem privirea se întâmplă și în ziua de azi, deci nu ar trebui să fie un eye-opener pentru nimeni filmul acesta (sau cel puțin sper că nu va fi, pentru că ar arăta o deconectare mare de la realitate). Ba mai mult, pentru unii a fost un eye-closer, pentru că am văzut filmul într-o avanpremieră la cinema Elvire Popesco, de la ora 22:30, și pe la jumătate s-au auzit și niște sforăituri din sală. 🙂
Ador uneori filmele în care nu se întâmplă nimic, așa-numitele „slow burn-uri” care fac deliciul oricărei persoane cu cont pe Letterboxd. Adică, la naiba, Aftersun a fost filmul meu favorit din 2022, și l-am mai văzut de vreo 3 ori în tot acest timp și de fiecare dată îl ador din ce în ce mai mult. Dar Zone of Interest, în afară de partea audio și de conceptul acesta de a prezenta orori inimaginabile fără să le arate, nu prea mai are nimic altceva. Personajele sunt insipide și le urăști din toată inima, cadrele cu camera termală sunt foarte bizare și par scoase dintr-un cu totul alt film (exemplu jos), și cred că a fost pierdută o oportunitate foarte bună de a oferi ceva mai mult cu întretăierea aceea de la final cu cadrele din prezent și cele din trecut, după ce Höss află cu bucurie că se poate întoarce la Auschwitz.
Copiii familiei sunt foarte ușor de uitat, având doar mici momente care arată felul în care sunt afectați de ceea ce se întâmplă peste zidul din grădină – de exemplu, unul calcă pe urmele tatălui și devine mai brutal spre finalul filmului.
Încă ceva: nu cred că există un film care poate să fie numit „cel mai important” dintr-un an, un deceniu sau orice perioadă de timp. Filmele sunt importante din diverse motive, pentru diverse persoane. Cineva poate să considere cel mai important film făcut vreodată Beverly Hills Chihuahua, pentru că a râs la el într-o perioadă extraordinar de dificilă a vieții, sau Elysium cu Matt Damon pentru că a fost văzut cu o persoană dragă. Importanța unui film este subiectivă și diferă în funcție de atât de multe aspecte încât nu cred că poate fi măsurată.
Ce șanse are Zone of Interest la Oscaruri?
Zone of Interest va pleca sigur de la gala Premiilor Oscar cu cel puțin o statuetă, cea pentru cel mai bun film străin. Franța nu a selectat Anatomy of a Fall pentru a-l putea include în această categorie, astfel că principalul rival al filmului lui Glazer și câștigătorul la această categorie în mai toate celelalte gale nu e prezent aici, iar Zone of Interest este singurul dintre filmele străine de-aici nominalizat și la Best Picture. Society of the Snow (care mie mi-a plăcut mult mai mult) are șanse infime de a produce o surpriză, astfel că Oscarul acesta mi se pare că deja îi poate fi atribuit lui Zone of Interest.
La celelalte categorii situația e un pic mai complicată. La regizori, Glazer nu are nicio șansă, iar dacă orice alt nume în afară de Christopher Nolan va fi strigat în seara premiilor, ar fi cel mai mare șoc al serii. Și la cel mai bun scenariu adaptat e bătaie, pentru că se află Oppenheimer și Poor Things acolo, însă Zone of Interest ar putea fi un „dark horse”. Best Sound însă ar trebui să îi aducă a doua statuetă acestui film, pentru că este singurul din cele nominalizate care face ceva cu adevărat special cu sunetul, care reușește să îi ofere o siluetă, o prezență palpabilă.
La Best Picture e o situație foarte interesantă. The Zone of Interest este, bineînțeles, un outsider, dar unul care nu poate fi scos de tot din ecuație. Șansele sale par să devină din ce în ce mai bune pe măsură ce ne apropiem de gala Premiilor Oscar de pe 11 martie, și în momentul acesta, este văzut ca al 4-lea sau chiar al 3-lea favorit, foarte aproape de Poor Things sau The Holdovers, dar încă departe de Oppenheimer. Ce putem spune cu certitudine, este că Zone of Interest are șanse la Best Picture. Că ar fi cel mai dezamăgitor câștigător de la Birdman încoace, asta e partea a doua.
