Deși poate părea că nevoie de webcam-uri au fost acoperite cu ceva ani în urmă, doi-trei mai exact, a sosit iarăși momentul în care poate mulți utilizatori simt nevoia de un upgrade. Mai ales cei care au rămas după pandemie cu un program hibrid de lucru, și își doresc, totuși, să participe la conferințe pe Zoom sau Teams cu un echipament ceva mai performant. Pentru acest segment, Logitech a lansat MX Brio, o cameră web 4K care vine la pachet cu o multitudine de funcții „quality of life”, despre care vom vorbi în paragrafele următoare.
Deci, ca să trecem la treabă, trebuie să ne gândim direct la ce ne oferă acest webcam în plus față de, să zicem, camera web integrată a laptopului. Foarte pe scurt, dacă voi veți găsi vreun notebook care să poată să scoată o astfel de imagine, precum cu MX Brio, chiar vă rog să-mi scrieți și mie pe adresa redacției ca să mă pot ocupa pe mai departe și să cerem anomalia la test. Dar, cel mai probabil, vorbim aici despre una dintre cele mai bune camere web pe care le poți cumpăra.
Încă de când am deschis prima dată pachetul primit de la Logitech am remarcat calitatea build-ului acestei camere de 220 de euro, adică aproximativ 1100 de lei în magazinele din România. Într-adevăr, pot spune că făceam deja parte din ecosistemul MX, folosind pentru munca mea de la birou, cea de zi cu zi, un MX Master 3, dar și în ceea ce privește gamingul, în timpul liber, folosindu-ma de un set complet de periferice Logitech G Pro. Ceea ce mă duce către prima mențiune cu adevărat importantă din acest review.
MX Brio funcționează excelent și cu platforma Logi Options+, dar și cu G Hub, fiind capabilă să se integreze în ambele ecosisteme de periferice: cel de muncă și cel de joacă. De altfel, unul dintre punctele cheie pe care producătorul pune accentul este faptul că poate fi folosită fără probleme și pentru streaming pe Twitch sau YouTube, fiind și considerabil mai ieftină decât o opțiune ceva mai profesională, precum un aparat foto.
Specs & Utilizare
Mx Brio vine la pachet cu un senzor cu pixeli cu 70% mai mari, comparativ cu vârful de gamă precedent de la Logitech, Brio 4K. De altfel, și naming-ul devine mai simplu odată cu această lansare, deoarece producătorul a trecut spre o denumire care să rămână mai ușor în memorie. Camera e capabilă de filmare la rezoluție 4K în 30 de cadre pe secundă, sau, dacă vrei o imagine ceva mai smooth, poți opta pentru un onest Full-HD la 60 de cadre pe secundă. Deci aici cam depinde de situație și de ce ai nevoie în momentul respectiv.
De altfel, unghiul de captare este foarte mare pe MX Brio, de 90 de grade mai exact, ceea ce permite mai multor persoane să intre în cadru, mai ales dacă ești o persoană mai spontană și vrei să pui rapid de-o conferință. De asemenea, opțiunile sunt destule și poți regla manual mai multe funcții precum balansul automat de alb, cât de calde sau de reci vrei să fie culorile de pe feed sau contrastul, saturația și sharpness-ul imaginii. Practic, poți să te joci cu sliderele de configurare până ajungi la rezultatul dorit.
O altă „funcție” adăugată de Logitech pe MX Brio, este mai degrabă un extra gimmick. Folosindu-te de mountul din dotare, unul destul de sigur și de simplu, care se prinde așa cum trebuie pe mai orice grosime de monitor, poți orienta camera în jos spre o agendă sau clipboard pe care îți iei notițe în timpul call-ului, iar camera va întoarce imediat imaginea pentru a putea fi stream-uită spre ceilalți. O idee foarte interesantă de colaborare „analog”, dar una eficientă și rapidă.
Și dacă tot vorbeam de unghiul de captare mai devreme, acesta e și el reglabil tot din aplicația Logi Options+, și poate fi mai strâns, pentru a cuprinde „mai puțin” din tine, adică merge spre un cadru de tip prim-plan, sau poate fi lăsat mai larg. De asemenea, și microfoanele din dotarea MX Brio, care sunt unele dual beamforming, captează foarte bine vocea, și doar vocea, pentru a fi izolată așa cum trebuie de zgomotul de fundal. Asta e bine dacă ai un call on-the-go în program și ești nevoit să participi la el dintr-o cafenea, însă ai avea nevoie de o cameră ceva mai potentă decât cea din dotarea laptopului. O altă funcție care completează pachetul și care e demnă de o mențiune este opțiunea de a activa manual un privacy shutter.
În plus, avem parte și de certificări oficiale pentru cele mai populare aplicații de video conferințe și streaming: Microsoft Teams, Zoom, Google Meet și Streamlabs.