Sony oprește producția de căști PlayStation VR2 din cauza cererii scăzute

playstation vr2

PlayStation VR2 este pe piață de doar un an, iar după eforturile de marketing de la debut, Sony nu pare că încearcă să promoveze foarte mult acest dispozitiv. Selecția de jocuri nu a crescut considerabil între timp, iar faptul că dispozitivul este mai scump decât consola la care trebuie conectat a ținut până și fanii PlayStation departe de acest dispozitiv. Se pare că, în urma cererii reduse, Sony a oprit momentan producția de căști PSVR 2.

Sony va aștepta să mai vândă din stocurile deja existente de PlayStation VR2 înainte să producă noi unități

Bloomberg spune că liniile de producție care asamblau PlayStation VR2 iau o pauză, întrucât există deja pe stoc multe unități care trebuie vândute înainte de a produce altele. Cererea scăzută pentru un astfel de produs a putut fi observată încă de la început, când Sony a redus proiecțiile de vânzări la jumătate față de estimările inițiale. Pentru fiecare trimestru care a trecut de atunci, vânzările au fost în continuă scădere.

De altfel, acest lucru putea fi observat și pe rafturile magazinelor. Chiar și în preajma lansării PSVR 2, PlayStation 5 putea să dispară oricând de pe stoc, dar casca VR era întotdeauna disponibilă în magazinele de specialitate.

Realitatea virtuală este însă destul de greu de vândut către un public larg. PlayStation VR1 s-a vândut bine datorită prețului accesibil dar și unei selecții de jocuri din ce în ce mai atrăgătoare. La debut, casca costa la fel de mult precum un PlayStation 4, iar în scurt timp, prețul său a scăzut foarte mult, până pe la jumătate din prețul consolei. PlayStation VR2 pornește însă cu un preț mai mare decât PlayStation 5, dar și cu o selecție de jocuri limitată.

Jocuri puține, decizii ciudate în legătură cu compatibilitatea

În afară de Horizon: Call of the Mountain, Gran Turismo 7 și compatibilitate VR în jocurile Resident Evil, nu există alte jocuri AAA de referință compatibile. Jocurile „indie” nu par să miște atât de multe unități precum s-ar fi așteptat probabil Sony, iar faptul că jocurile deja cumpărate pentru PlayStation VR 1 nu sunt compatibile cu noua cască dacă nu primesc un update din partea dezvoltatorilor face „upgrade-ul” greu sau imposibil de justificat.

Practic, dacă vrei să joci jocurile de PlayStation VR1, trebuie să păstrezi și casca veche, pe când majoritatea utilizatorilor ar prefera să vândă modelul vechi și să pună acei bani la bugetul pentru modelul nou.

Având în vedere că nu sunt anunțate jocuri noi majore pentru PlayStation VR2, cel mai probabil nu vom primi anul acesta titluri de referință compatibile cu acest dispozitiv. Speranța Sony de a vinde mai multe căști VR în 2024 este că va fi o alegere bună pentru gamerii de PC.

Sony speră că gamerii de PC vor alege PlayStation VR2 în detrimentul altor modele

Compania a anunțat recent că lucrează la compatibilitate PC pentru PlayStation VR2, funcționalitate care va fi lansată cândva în cursul acestui an. Adevărul este că în acest domeniu, PSVR2 este o cască foarte avansată în comparație cu alte modele din piață. Vine cu un sistem de prindere pe cap mai comod, are ecrane OLED, pe când majoritatea producătorilor în acest buget aleg LCD-uri și vine cu eye-tracking, tehnologie rezervată pentru dispozitive scumpe, de peste 1.000 de euro.

Singurul dezavantaj real al PSVR este cablul USB-C, necesar pentru conectarea la un dispozitiv. Alternativele din piață precum Meta Quest 2 sau 3, Pico VR sau noile modele de la HTC, care sunt compatibile cu PC-uri, pot fi folosite în mod „wireless”, fiind dipozitive de sine stătătoare, care pot fi conectate și la PC. PSVR nu are însă un procesor avansat, sistem de operare sau baterie internă care să permită asta.

O revizie wireless a lui PlayStation VR2 cu compatibilitate pe PS5 și PC ar putea fi adevăratul „hit” în zona VR de care Sony are nevoie.