Logitech adaugă o funcție AI foarte utilă pe cele mai noi periferice ale sale: Cum o accesezi

Scris de | 17 aprilie, 2024
Logitech adaugă o funcție AI foarte utilă pe cele mai noi periferice ale sale: Cum o accesezi

PC-urile AI nu vor avea doar o tastă Copilot pe tastaturi: Logitech introduce propria sa modalitate de a cere rapid ajutorul ChatGPT. Se numește Logi AI Prompt Builder și se va folosi de un buton dedicat de pe mouse-ul sau tastatura ta.

Logi AI Prompt Builder nu numai că deschide rapid un canal de comunicare cu un chatbot, ci oferă și macro-uri predefinite pentru a te ajuta să-l activezi. Prompt Builder pare să fie cu adevărat util, însă e nevoie să-ți cumperi un mouse Logitech ceva mai nou pentru a-l folosi. Totul e disponibil făcând un scurt update aplicației Logi Options+.

Logitech va comercializa, de asemenea, cel puțin un mouse cu un buton AI dedicat pe care nu va trebui să-l asociezi manual cu o comandă AI. O ediție AI a mouse-ului său M750 va veni echipat cu un buton AI de culoare verde pentru a lansa instantaneu Chat GPT. Din păcate, acesta va fi disponibil doar în SUA și Marea Britanie la prețul de 49,99 dolari.

Momentan, Logi AI Prompt Builder funcționează doar cu ChatGPT și înțelege doar limba engleză la lansare. Logitech a declarat că lucrează la conectarea sa și la alți chatbots.

În esență, aceasta pare a fi o modalitate pentru Logitech de a vinde mai multe periferice, și probabil nu va fi singura companie cu o astfel de idee.

Etichete: , , ,

Sursa: Logitech wants you to press its new AI button