Valve se apropie de prezentarea noului său joc, care aparent se află deja în closed alpha – Deadlock. Acesta este un third person hero shooter, similar cu Valorant și Overwatch, și vrea să rivalizeze cu cele două titluri și se pare că ar fi fost în lucru încă din 2018, la IceFrog, un dezvoltator sinonim cu modul original DotA. Se pare că acesta ar fi fost proiectul Neon Prime, care a fost mai mult în stadiu de zvon în ultimii doi ani. Tyler McVicker, un reporter veteran în materie de Valve și Gabe Follower, creator de conținut, au confirmat deja că jocul se află în stadii avansate de dezvoltare.
„În ceea ce privește amploarea jocului, acesta este așteptat să fie următorul joc competitiv mare al celor de la Valve. Următorul Counter-Strike. Următorul Dota.” spune McVicker. El descrie jocul ca o încercare a celor de la Valve să aducă laolaltă diferitele comunități din celelalte jocuri ale sale, combinând un gameplay cu arme cu elemente și obiective clasice dintr-un MOBA. El mai spune că jocul arată ca și cum „Valorant, Overwatch, Dota 2 și Team Fortress 2 ar fi avut un copil”.
Deadlock este bazat într-o lume care amestecă fantasy și steampunk, o schimbare față de zvonurile care spuneau că proiectul Neon Prime ar fi inspirat mai degrabă din Sci-Fi. Gabe Follower a publicat patru screenshoturi care sugerează totuși ceva mai puțin colorat și exploziv precum ar sugera comparațiile cu Overwatch și Valorant. Gameplay-ul este de tip 6 vs 6 și sunt patru culoare diferite, ceea ce înseamnă că poți avea lupte de tip 1 vs 1 sau 2 vs 2 pe un singur culoar. Există și culoare de tranzit, care permit jucătorilor să se miște mai rapid pe hartă, similar cu hex gates în League of Legends.
Cu excepția lansărilor lui Counter-Strike 2 și Half-Life: Alyx, a trecut foarte mult timp de când Valve a lansat un nou titlu de mare anvergură. Aparent, sute de oameni testează jocul în Closed Alpha, iar cum luna iunie este tradițional una cu vești mari în lumea jocurilor video, am putea afla foarte curând detalii oficiale despre Deadlock.