Conform unei prezentări susținute la Computex în Taipei, Qualcomm aduce CPU-urile sale bazate pe Arm în „toate formatele”. Ceea ce înseamnă că este extrem de posibil să vedem în curând o lansare pentru procesoare pentru sistemele desktop.
Toate aceste formate includ all-in-one-uri convenționale cu ecrane integrate, tablete și PC-uri de mici dimensiuni, asemănătoare cu Mac Mini, conform prezentării CEO-ul Qualcomm, Cristiano Amon. De asemenea, este extrem de probabil ca linepu-ul de procesoare să includă și produse pentru desktopuri convenționale stand-alone în carcase de dimensiuni mari. Amon a mai spus că marile companii din industria PC-urilor colaborează cu Qualcomm, incluzând pe această listă nume precum „Asus, Dell, HP, Lenovo, Microsoft și Samsung”.
Ce înseamnă asta pentru utilizatorii de PC-uri care preferă să își construiască singuri sistemele? Asta nu e clar. CPU-urile Arm și gama Snapdragon X în special sunt de obicei atașate în prealabil de placa de bază. Însă nu există nicio barieră care să împiedice utilizarea altor componente înlocuibile de utilizator, cum ar fi plăcile grafice, SSD-urile, memoriile DDR, dar și alte opțiuni de răcire și conectivitate.
Însă trebuie să vedem și dacă există dorință din partea retailerilor să vândă hardware de PC bazat pe ARM, pentru că trebuie să existe, în mod evident, și o cerere din partea utilizatorilor. Avem, totuși, în spate decenii de monopol pe piață pentru sistemele x86/x64, și am fi destul de înclinați să ne bazăm aici pe expresia „dacă funcționează nu are rost să schimbi ceva”. Dar, rămâne de văzut cât de bune vor fi aceste implementări.