ASUS ProArt P16 (H7606) review: ecran superb, performanță pe măsură
Energy Expo - Join the revolution

ASUS ProArt P16 (H7606) review: ecran superb, performanță pe măsură

Scris de | 23 septembrie, 2024

A trecut ceva timp de când am putut să folosesc un laptop considerat „pentru creativi”, așa că atunci când a sosit în redacție ASUS ProArt P16, mi s-a părut imediat extrem de atractiv. Un laptop de 16 inchi, cu un ecran extrem de atractiv și care promite culori precise și o înclinare către utilizatorii care împing destul de tare limitele unui laptop…sună destul de bine. Deci, în ultimele zile, l-am folosit ca să vedem dacă laudele de pe hârtie se revăd și în utilizare.

Design

În primul rând, merită menționat că ASUS ProArt P16 este disponibil, cel puțin pentru moment, într-o singură culoare, negru, sau cum o numește compania taiwaneză, Nano Black. Este un laptop greu, având aproape 2 kilograme (1,85kg, ca să fim preciși), și nu vine singur în cutie, cel puțin nu a fost așa în cazul nostru. Alături de el am regăsit în pachet și un ghiozdan de calitate foarte bună, mare și potrivit pentru un astfel de laptop de 16 inchi, precum și un încărcător de mare putere – și chiar nu glumesc când spun mare putere, pentru că vorbim aici de un încărcător de 200W, mare și cu output de 20V. Singura problemă cu acest încărcător este că portul de încărcare este unul proprietar, deci ar fi bine să nu îl pierzi sau să nu îl uiți în vreun hotel, pentru că ProArt P16 nu se poate încărca cu un USB-C standard. În unele țări vine și cu un stylus inclus în pachet, dar eu nu l-am găsit aici.

Laptop-ul are un design simplu și foarte elegant, fiind și foarte rezistent. Are parte de certificare militară MIL-STD 810H, și a fost testat în mai multe tipuri pentru a o obține, inclusiv în temperaturi scăzute sau foarte ridicate, sau în teste specifice de rezistență la nisip și praf. Astfel, cel puțin în teorie, vorbim de un laptop care o să își ia ceva căzături până să cedeze, dar am preferat să nu testez asta și să îi cred pe cuvânt pe cei de la Asus. O astfel de durabilitate este necesară în teorie pentru că cei care vor utiliza acest laptop vor fi, cel puțin în viziunea companiei, nevoiți să editeze într-o mulțime de medii diferite. 

Logo-ul ASUS ProArt este integrat foarte frumos într-un colț al capacului, destul de subtil cât să nu iasă în evidență. Laptop-ul se simte solid și relativ subțire pentru toată puterea de care este capabil. Capacul și ecranul se mișcă puțin cam mult pentru a putea fi folosit constant touchscreen-ul laptop-ului (pentru că da, are așa ceva), dar în cazul meu nu m-a deranjat lucrul acesta, fiindcă oricum nu îmi place să umplu ecranul de amprente.

Tastatură și touchpad

Touchpad-ul este mare, solid și necesită o apăsare serioasă dacă vrei să faci click astfel. Cel mai interesant aspect în ceea ce îl privește este însă fără îndoială în colțul din stânga sus, unde se află Asus DialPad, un controller fizic, care poate fi personalizat pentru a face diferite lucruri într-o mulțime de aplicații de editare și creare de conținut. Este de formă circulară, și îți permite să setezi în diferite puncte ale sale diferite funcții – spre exemplu, în Photoshop poți face zoom in sau zoom out pe un layer mergând în partea de sus a cercului, și poți schimba fontul mergând în partea de jos. Toate aplicațiile din suita Adobe au suport pentru DialPad, și „rotița magică” poate fi folosită și cu aplicațiile Microsoft, dacă vrei să faci carieră la olimpiada de Excel 🙂 Sau, dacă ești ca mine, și nu ești chiar cel mai „creativ” utilizator pentru acest laptop, o poți folosi și în aplicațiile de entertainment, precum Spotify. Apropo, la achiziția laptop-ului primești și un abonament pe 3 luni la toate aplicațiile Adobe Creative Cloud, Adobe Acrobat Standard DC și Adobe Substance 3D.

Tastatura e ceva mai problematică pentru mine, și nu știu dacă e din cauza faptului că nu am mai scris de câteva luni pe laptop, sau pur și simplu nu este cea mai bună. Key travel-ul este ok, tastele sunt spațiate în mare destul de bine, însă dispunerea ei mă cam încurcă. Pare puțin prea mică pentru cât de mare este partea de jos a acestui laptop, iar faptul că difuzoarele au fost integrate de-a stânga și de-a dreapta ei nu ajută prea mult. De asemenea, săgețile sunt extraordinar de mici și nu prea am reușit niciodată să le folosesc corect din prima, fără să mă uit la dispunerea lor. Am renunțat la a face un typing test pentru ProArt P16, pentru că de fiecare dată când credeam că m-am obișnuit cu tastatura sa și dispunerea pe care o are, începeam să greșesc din nou și să recurg la backspace.

În ceea ce privește porturile, Asus ProArt P16 se laudă cu un port HDMI 2.1 care permite output de până la 8K la 60Hz, un USB 4 Type-C cu Power Delivery de 100W pentru încărcarea altor gadget-uri, un USB 3.2 Gen 2 Type-A și un jack de căști pe partea stângă, în timp ce pe dreapta se regăsesc încă un USB-A și un USB-C, ambele 3.2, și un cititor de carduri Express 7.0, pentru că nu aveai cum să ai un laptop destinat creativității care să nu dispună de așa ceva. Acesta din urmă atinge, conform producătorului, viteze de transfer de până la 985MB/s.

Ecran și sunet

Ecranul este cu siguranță cea mai impresionantă parte a lui ProArt P16. Vorbim de un OLED 4K absolut splendid, cu aspect de 16:10 și timp de răspuns de 0,2ms, dar și un contrast de 1000000:1. Nu este un ecran foarte rapid, pentru că nici nu ai nevoie neapărat de așa ceva, având 60Hz rată de refresh, dar are o luminozitate maximă care urcă până la 500 nits. Bineînțeles, pentru că vorbim de un ecran pentru editori vine cu toate certificările de care ai avea nevoie – Pantone, 100% acoperire a spectrului de culoare DCI-P3 și certificări pentru siguranța ochilor. Din nefericire, este un ecran glossy, deci se văd adesea reflecții în el dacă lucrezi în medii bine luminate, acesta fiind cam singurul minus al display-ului. Am remarcat asta când am încercat să lucrez în aeroport, dar și în autocar. 

Ecranul are și certificare HDR, care trebuie activată din setări și, în mod normal, rămâne oprită atunci când folosești laptop-ul pe bateria din dotare, pentru că va consuma ceva mai multă energie. Dacă vrei să te uiți la ceva însă, sau să editezi un videoclip, atunci e musai să pornești HDR-ul, pentru că îți oferă o experiență minunată. Culorile sunt vibrante, imaginea e sharp, contrastul superb, iar negrul profund, grație ecranului OLED. Ce să mai, ASUS ProArt P16 oferă una dintre cele mai frumoase experiențe de vizionare de conținut pe un laptop, cel puțin din cele testate de mine.

La pachet cu imaginea superbă, vine și un sunet foarte bun, cu amprenta harman/kardon, în cele două difuzoare amplasate lângă tastatură. Partea proastă e că uneori le mai astupam cu degetele când lucram la laptop. Partea bună este însă că sunt foarte puternice (și chiar nu glumesc aici, pentru că dau impresia că pot fi folosite și la un mic party) și se aud clar, chiar și la nivel mai ridicat. 

Funcții

ASUS a inclus în acest laptop și câteva funcții și aplicații pe care le consideră mai speciale, sau „pentru creatori”. Evident, printre acestea se numără și unele care se folosesc de inteligența artificială, iar ProArt P16 are integrat un procesor neural AMD XDNA, cu putere de până la 50TOPS, care ar trebui să ajute în tot ceea ce înseamnă task-uri care se folosesc de AI. Vei observa că este prezentă și tasta Copilot, care deschide automat asistentul digital al Microsoft, și pe care îl poți întreba orice dorești.

Prima dintre funcțiile de care vorbeam este StoryCube, care este un smart media hub, adică mai pe scurt o aplicație de unde poți vedea fotografiile și clipurile din PC-ul tău, și unde poți folosi AI pentru a le grupa automat în funcție de diferite aspecte – persoanele care sunt în clipuri, tipul de clipuri și imagini despre care este vorba, activitățile întreprinse în ele și tot așa. 

Aplicația de editare de clipuri CapCut este și ea inclusă în ProArt P16, la fel ca MuseTree, o aplicație care permite crearea de imagini cu ajutorul inteligenței artificiale, fie prin sketch-uri, fie prin folosirea unor cuvinte cheie de la care să pornească generarea imaginii. Dacă ți se par sau nu utile și vei folosi aceste aplicații, cred că depinde foarte mult de opinia pe care o ai cu privire la folosirea inteligenței artificiale, și cât de mult vrei să faci asta. În cazul unor persoane cu adevărat creative, s-ar putea ca aceste aplicații să nu fie neapărat ceva interesant, dar în cazul cuiva care se află poate în pană de idei, ar putea fi de ajutor.

Performanță și partea grafică

În ceea ce privește performanța, ProArt P16 este un adevărat monstru, având la bord 64GB LPDDR5X de memorie RAM, combinată cu un procesor AMD Ryzen AI 9 HX 370 și o placă grafică GeForce RTX 4070 pentru laptop-uri, de la NVIDIA, care are 8GB GDDR6. Este o combinație capabilă, pe hârtie, de editare high-level, și din fericire lucrul acesta se traduce și în realitate. La tot acest pachet de specificații de top se adaugă și un SSD de 2TB, M.2 NVMe, însă probabil că dacă ești editor vei plusa și cu unul extern, propriu, pentru și mai mult spațiu.

Rezultatele în benchmark-uri au fost foarte bune, demonstrând că ProArt P16 chiar are cu ce să se laude, și e un laptop mai mult decât capabil pentru orice domeniu creativ. Nu doar atât, dar grație specificațiilor de top se va comporta bine și în jocuri, mult mai bine decât alte laptop-uri care pot fi considerate strict pentru productivitate. Ba chiar am rulat și benchmark-uri 3D Mark pentru a mă asigura de asta.

Ultimul avantaj mare al acestui laptop este bateria, care se încarcă de la acel acumulator monstru de 200W, și care rezistă oricum foarte bine, și pe o durată lungă de timp. Pentru muncă ceva mai asiduă, e bine să ai însă aproape încărcătorul, și să ții laptop-ul conectat în timp ce lucrezi. Altfel, dacă vrei doar să faci task-uri mai lejere, care să nu solicite atât de mult ProArt P16, vei avea parte de câteva ore bune de utilizare, mai ales dacă nu ai HDR-ul activ sau folosești un mod de performanță mai redus.

Concluzia connect

ASUS ProArt P16 este unul dintre cele mai bune laptop-uri cu Windows pentru editare și muncă de creație pe care le poți avea în momentul de față. Din nefericire, vine la pachet și cu un preț pe măsură: aproximativ 17.000 de lei pentru varianta pe care am testat-o noi. Nu cred că mai trebuie să subliniez care este principalul concurent al unui astfel de laptop, dar dacă vrei să beneficiezi de o putere grafică foarte mare, un procesor remarcabil, un ecran fabulos și, bineînțeles, dacă pui preț pe funcțiile cu inteligență artificială, atunci s-ar putea să vrei să arunci un ochi pe un laptop ProArt.

Plusuri

  • Ecranul este absolut superb.
  • Performanță de top.
  • Design rezistent, bine realizat.
  • Sunet puternic și clar, foarte bun.

Minusuri

  • Prețul.
  • Tastatura nu mi s-a părut tocmai cea mai confortabilă.

Etichete: , , , , , ,