Long time, no headphones. N-am mai făcut de foarte mult timp review la o pereche de căști in-ear, anul acesta ocupându-mă mai degrabă de câteva modele over-ear, precum Sonos Ace și Dyson OnTrac. Odată cu lansarea telefoanelor noi de la Google din gama Pixel (review aici pentru Pixel 9 și aici pentru Pixel 9 Pro XL), gigantul american a anunțat și câteva device-uri, precum smartwatch-ul Pixel Watch 3 și căștile Pixel Buds Pro 2. Ambele au ajuns și la noi în redacție, și o să scriu curând impresiile mele și despre ceas, dar până atunci, cele care au prezentat mai mult interes în cazul meu și pe care le-am și folosit aproape zilnic în ultimele săptămâni sunt căștile in-ear. Așadar, a venit momentul să-ți spun cum se aud, ce e bine și ce nu la Pixel Buds Pro 2.
Cel mai interesant (și frumos?) design din piață

Ok, știu că poate părea ciudat să numesc acestea ca fiind căștile cu cel mai interesant design din piață, în condițiile în care există lucruri ca Huawei FreeClip, dar vreau să specific că mă refer strict la căștile in-ear, de tip earbuds. Pixel Buds Pro 2 au un pachet extrem de compact, care conține trei perechi de capișoane diferite, pe lângă cele deja instalate pe căști, un ghid de pornire rapidă și..atât. Lipsește un cablu de încărcare, cei de la Google bazându-se pe faptul că ai sigur tu unul prin casă pe care îl poți folosi ca să îți încarci căștile de 1250 de lei, deci de ce să mai includă un cablu în cutie. Știu, par puțin bitter, și asta pentru că sunt, fiindcă mi se pare incredibil ca atunci când cumperi un produs ce poate fi considerat fără îndoială scump, să nu primești și un auxiliar atât de mic, dar atât de important. E ca și cum ți-ai cumpăra o cămașă, dar fără nasturi.
Cutia căștilor este de formă ovală și surprinzător de grea. Există două variante de culoare pentru căști, carcasa fiind însă disponibilă, cel puțin din ce îmi dau eu seama, doar pe alb. Lucrul acesta este o problemă, pentru că dacă ai mai avut gadget-uri albe până acum știi foarte bine că sunt un magnet pentru diferite pete și fiecare zgârietură sau urmă de murdărie se poate observa extrem de ușor. Asta înseamnă că trebuie să ai o cârpă la îndemână sau să ai mare grijă să nu scapi această carcasă pe jos, pentru că estetica sa, care de altfel este destul de frumoasă, va fi rapid ruinată.
Carcasa se încarcă pe USB-C, dar poate fi încărcată și wireless (unul dintre motivele pentru care este mai grea decât cea a altor căști similare). Căștile se pun magnetic înăuntru, și mărturisesc că le-am pus de câteva ori invers, fără să-mi dau seama. Din fericire, cutia nu se închide dacă nu sunt așezate corect.
Căștile în sine sunt ușoare, spre deosebire de carcasă, și spuneam că sunt disponibile în două culori – porțelan și gri verzui. Diferența de culoare se rezumă doar la acel bulb care iese în afara urechii, și care are pe el inscripționat G-ul celor de la Google. Au rezistență de tip IP54, ceea ce înseamnă că poți să le folosești și pe timp de ploaie fără griji, iar carcasa are rezistență de tip IPX4.






Sunt destul de confortabile și stau bine în urechi, și primești chiar și o sugestie cu privire la felul în care ar trebui să le porți atunci când le conectezi la aplicație (pentru că da, bineînțeles că există o aplicație). Practic, trebuie ca G-ul de pe căști să fie în picioare, și vei știi că sunt așezate cum trebuie în urechile tale. Singura problemă pe care am avut-o cu ele a fost când le-am purtat în urechi cam 3 ore pe durata unui zbor fără să le dau jos, și am simțit un mic disconfort după aceea, dar senzația a trecut destul de repede.
Aplicația Pixel Buds și gesturile
Pixel Buds Pro 2 se pot conecta și prin Bluetooth, și se pot controla doar prin gesturi, dar dacă vrei să ai parte de una-două funcții în plus, este bine să descarci și aplicația dedicată, care le poartă numele. În ceea ce privești gesturile de control, nu vei avea surprize prea mari. O singură atingere pune pauză sau dă play unei melodii, două atingeri rapide trec la următoarea (sau refuză un apel) și trei atingeri rapide te aduc la precedenta piesă. O atingere prelungă fie activează asistentul digital, fie funcția de Noise Cancelling sau Transparency, în funcție de preferințele tale, poți seta asta în aplicație. Interesant este însă cum se poate controla volumul din căști, pentru că dacă vrei să dai căștile mai tare, va trebui să faci swipe înainte, respectiv înapoi dacă vrei să le dai mai încet. Nu-mi aduc aminte să fi găsit această modalitate de control pe alte căști, mai ales unele in-ear, și a trebuit să o folosesc de câteva ori până să mă obișnuiesc.
Din aplicație poți face cam aceleași lucruri – schimbi între noise cancelling și transparency, poți reconfigura controalele prin gesturi, sau poți selecta alte aspecte, precum in-ear detection, care vine pornită by default (asta fiind funcția care permite căștilor să pornească automat muzica atunci când le pui în urechi și să o oprească atunci când le scoți). De asemenea, tot din aplicație poți activa funcția Multipoint, care îți permite să te conectezi la mai multe device-uri în același timp, și mai poți dezactiva sunetele pe care le scoate carcasa, pentru că aceasta are niște mici semnale sonore care indică diverse aspecte, precum nivelul de baterie, sau atunci când sunt puse la încărcat.







Ai și un equaliser în aplicație, care poate fi setat în funcție de preferințele tale, dar are și câteva profiluri deja stabilite, pentru un sunet cu mai mult bass, mai multă claritate sau mai echilibrat. De asemenea, tot aici găsești o funcție care îți permite să muți sunetul dintr-o cască în alta, sau să activezi mono audio, lucruri pe care nu înțeleg exact de ce le-ai face, poate doar dacă ai o problemă cu una din urechi, în care auzi mai slab.
De asemenea, poți seta de aici și controlul asistentului digital, care se activează prin clasicul „Hey Google”. Vei putea vorbi astfel direct cu Gemini și să îi ceri diferite chestii, cum ar fi să te informeze cu privire la calendarul tău, să îți pună o anumită melodie de pe Spotify sau să îți răspundă la o întrebare.
În fine, ultima chestie interesantă din aplicație se numește Hearing Wellness și este o funcție care monitorizează volumul sunetului din urechile tale, măsurat în decibeli în timp real. Asta înseamnă că poți vedea dacă melodia pe care o asculți la maxim îți afectează urechile (sigur o face), dar și cât de mult ai ascultat muzică la un nivel de decibeli peste cel recomandat în ultimele 24 de ore, respectiv în ultimele 7 zile, și dacă te apropii sau ai depășit limita recomandată. E o chestie foarte interesantă, și un aspect care merită verificat din când în când ca să te asiguri că nu îți faci rău singur.
Sunet

Bun, și acum să vedem cel mai important lucru, pentru că până la urmă vorbim de o pereche de căști, și simți că poți să le ierți orice eventuale lipsuri din cutie, sau de design, dacă se aud bine. Și, ei bine, adevărul este că Google Pixel Buds Pro 2 se aud al naibii de bine.
Este o chestie puțin bizară totuși, pe care parcă nu am experimentat-o pe alte căști in-ear. Atunci când le pui în urechi și dai drumul la muzică, senzația inițială este că muzica nu se aude chiar din urechile tale, ci că ar fi cumva un sunet astupat, care ajunge la urechile tale din spatele a ceva. Eu am pus asta și pe seama noise cancelling-ului, despre care vom vorbi puțin mai târziu în detaliu. Din fericire, te obișnuiești foarte repede cu senzația aceea, și ți se va părea normală foarte curând.
Am ascultat la aceste căști o varietate mare de genuri muzicale, de la clasicele rock și pop la dubstep, techno, chiar și câteva piese care sunt mai degrabă poezii spuse puțin pe muzică decât melodii în sine. Deci, le-am testat range-ul și am descoperit cam care sunt punctele lor forte și slabe, și dacă ar fi să descriu sunetul pe care îl oferă într-un singur cuvânt, aș zice că cel definitoriu este „claritate”.
Pixel Buds Pro 2 sunt căștile in-ear care oferă cel mai clar sunet pe care l-am întâlnit până acum. Vocile artiștilor, instrumentele diferite dintr-o piesă, toate pot fi distinse extrem de ușor și se aud curat, bine și fără probleme. Chestia asta se remarcă foarte ușor la orice piesă rap, unde căștile izolează mai bine vocea artistului, făcându-l mult mai ușor inteligibil parcă decât pe alte căști pe care le-am folosit în ultima perioadă. Spre exemplu, ultimul album al lui Saint Jhn s-a auzit puțin mai bine pe aceste căști decât pe ale mele Sony WF-1000XM5.
Apoi, nu am cum să nu apreciez mediile, care sunt puternice, bine echilibrate și îți vor umple urechea chiar și la volum mai ridicat fără să distorsioneze sunetul. Bass-ul este ok, dar pot spune că am găsit unul mult mai bun și cu ceva mai multă vibrație chiar și pe căști puțin mai ieftine. Nu zic că cel de pe Pixel Buds Pro 2 este rău, dar este un aspect care ar putea fi puțin mai bun pe viitoarea generație.



Înaltele sunt însă excelente, și fiecare bucată dintr-o piesă care conținea astfel de note este extrem de mult îmbunătățită cu aceste căști. Începutul de la Tiny Room a lui Arthur Hill are această voce care urcă foarte mult și nu cred că m-am bucurat de această mică parte pe nicio pereche de căști cum am făcut-o pe aceste Pixel Buds Pro 2.
Soundstage-ul nu oferă nimic special, și cred că asta se întâmplă oarecum și din cauza acelei funcții care îți permite să „muți” sunetul dintr-o cască în alta, după bunul plac, pentru că existența ei sacrifică puțin acest aspect. Sunt unele piese unde vei putea să distingi mai clar direcția din care vine un anumit sunet sau locația celor din backing vocals, dar dacă ești interesat de un soundstage cât mai variat și mai bun, o pereche over-ear rămâne varianta cea mai bună.
Noise cancelling și un transparency mode excelent

A venit timpul să vorbim și despre funcțiile clasice, adică noise cancelling și transparency. În ceea ce o privește pe prima, menționez că noise cancelling-ul pasiv este surprinzător de bun pentru o pereche in-ear, dar asta mai ales prin prisma faptului că atunci când le pui în urechi, căștile se simt ca niște dopuri, blocând instant alte sunete. Nu știu când am mai avut o senzație atât de puternică de izolare pe o pereche in-ear, dar Pixel Buds Pro 2 clar se simt ca un fel de paravan între tine și restul lumii atunci când le potrivești în urechi.
Noise cancelling-ul activ este opera unui sistem pe care Google îl numește Silent Seal 2.0, care funcționează, bineînțeles, cu AI (pentru că trebuie să existe AI pe orice în 2024), cu procesorul Tensor A1 integrat în căști. Este excelent, și a făcut față cu brio și pe avion, lucru la care mă așteptam, deși poate că nu eram conștient că vor performa atât de bine la acest capitol. Și zgomotele din metrou se pierd în mare parte la 60% din volum, deci sunt potrivite și pentru naveta zilnică până la muncă și înapoi.
Adevăratul star este însă modul transparency, care este absolut excelent. Producătorii de căști au făcut progrese importante în 2024 la acest capitol, atât cu modelele over-ear, cât și cu cele in-ear, și mă bucur mult să văd asta. Am folosit foarte des acest mod, mai des ca pe oricare altă pereche de căști, pentru că în sfârșit am putut să mă înțeleg cu oamenii de lângă mine fără să trebuiască să ajustez volumul aproape de nivelul minim. Microfoanele exterioare fac o treabă excelentă în a capta vocile celor din jurul tău, și în birourile aglomerate o să auzi fără probleme tot ce se întâmplă pe lângă tine, dacă te strigă cineva, și o să poți și pretinde că nu asculți cele mai noi bârfe.
Autonomia este și ea una de top, și cumva e de înțeles ținând cont de dimensiunile carcasei. La o singură încărcare, Google Pixel Buds Pro 2 rezistă aproximativ 8 ore cu ANC-ul pornit, și un total de 30 ore cu tot cu ceea ce oferă carcasa. E destul de remarcabil pentru o pereche de căști in-ear, care se mai pot și încărca rapid, doar 5 minute de încărcare oferind o oră și jumătate de ascultare (fără ANC).