După ce a anunțat în urmă cu doar câteva zile că interzice vânzarea și folosirea celor mai noi telefoane de la Apple, din seria iPhone 16, pe teritoriul țării, guvernul indonezian vine acum cu o nouă decizie, privindu-i de data aceasta pe cei de la Google. Astfel, cea mai mare piață de telefoane din Asia de Sud-Est nu va mai avea pe ea telefoane Pixel, până când Google nu va respecta anumite reguli, conform Ministerului Industriei din țara asiatică.
Regulile la care se referă Ministerul Industriei din Indonezia specifică faptul că telefoanele vândute în Indonezia trebuie să aibă în proporție de 40% conținut local. Google trebuie acum să obțină o certificare în acest sens înainte să reia vânzările în țara asiatică, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului, Febri Hendri Antoni Arief.
Apple a primit și ea interdicție pentru toate produsele sale noi, lansate odată cu prezentarea celui mai recent model de iPhone, motivul fiind faptul că gigantul din Cupertino nu și-a respectat promisiunile de investiție în țară. Producătorii mari de telefoane trebuie să le producă, să dezvolte firmware sau să investească în inovație la nivel local pentru a respecta regulile de conținut stabilite de Indonezia. Spre exemplu, Samsung și Xiaomi au construit fabrici în țara asiatică, în timp ce Apple a optat pentru înființarea unor academii pentru dezvoltatori.