Apple limitează artificial accesul la AI pe telefoane mai vechi. Nugget le poate debloca

Scris de | 9 decembrie, 2024
Apple limitează artificial accesul la AI pe telefoane mai vechi. Nugget le poate debloca

Apple limitează funcțiile Apple Intelligence la cele mai noi și mai performante smartphone-uri din portofoliul său, dar această limitare pare să fie una pur software. O aplicație open source neoficială numită Nugget, care se distribuie prin intermediul Github, permite utilizatorilor de iPhone-uri mai vechi să își „deblocheze” telefoanele pentru a folosi multe funcții care se regăsesc momentan doar pe iPhone 16 sau seria 15 Pro. Desigur, aceasta nu este o aplicație oficială și nici măcar nu poate fi folosită pe cea mai recentă versiune software de la Apple.

Nugget este un soi de „jailbreak” pentru funcții ascunse din iOS

Nugget folosește o vulnerabilitate din iOS pentru a „debloca” telefoanele Apple  care rulează iOS 17 și 18 până la versiunea 18.1 beta 4. Versiunea 18.1 este cea care adaugă Apple Intelligence pe toate variantele iPhone 16 și 15 Pro, deci poți avea acces la aceste funcții și pe un iPhone mai vechi, care nu integrează 8 GB memorie RAM și cele mai noi procesoare neurale.

Cel mai probabil, Apple a limitat aceste funcții pentru că se așteaptă să adauge unele mai complexe în viitor care nu vor putea rula pe hardware mai vechi. Cele simple care există acum pot rula însă cam pe oricare iPhone din ultimii câțiva ani.

Alte funcții „deblocate” pe iPhone-uri mai vechi sunt Dynamic Island și pe telefoane cu „notch”, noua interfață de cameră pe butoane fără Camera Control, gesturi de navigație chiar și pe iPhone SE cu buton Home, posibilitatea de a schimba parametri care sunt doar pe telefoane mai noi, precum limită la încărcare, tap to wake sau restricții de regiune și Always on Display și pe modele considerate „incompatibile”. Există chiar și posibilitatea de a rula aplicații în ferestre prin intermediul Stage Manager, o funcție care este disponibilă doar pe iPad și macOS.

Nugget nu este însă o aplicație foarte „sigură”. Având în vedere că folosește o vulnerabilitate în sistemul de securitate iOS, și alte aplicații ar putea folosi aceleași vulnerabilități pentru a „ataca” telefonul în scopuri malițioase. De altfel, dacă ești la zi cu update-urile, nu vei putea încerca Nugget.

Acesta pare să fie mai degrabă un „tool” pentru cei pasionați cărora le place să experimenteze cu dispozitivele lor, dar nu este recomandată utilizarea lui pe un telefon folosit zilnic drept dispozitiv principal.

Etichete: , , , ,

Sursa: via Phone Arena